Glisarea textelor și obiectelor în documentele iWork și alte aplicații

Mută rapid texte, tabele, poze și alte obiecte în documentele Pages, Numbers sau Keynote și alte aplicații de pe dispozitivul iPad sau Mac.

Utilizează funcția de glisare și fixare pentru a adăuga rapid conținut dintr-un e-mail, de pe Internet sau din alte aplicații la un document Pages, Numbers sau Keynote. Atunci când folosești funcția de glisare și fixare, copiezi obiectul în aplicația nouă, așa că obiectul din aplicația originală rămâne la locul lui. 

Glisarea și fixarea pe iPad folosind caracteristica Multitasking

Pe un dispozitiv iPad cu iOS 11 sau o versiune ulterioară, poți să folosești caracteristica Multitasking pentru a deschide două aplicații în același timp și apoi să glisezi și să fixezi obiectele în aplicații. De exemplu, poți să glisezi o imagine dintr-un e-mail în prezentarea Keynote, să glisezi un table din foaia de calcul Numbers într-un document Pages sau să glisezi text din Pages într-o notiță. Asigură-te că ți-ai actualizat aplicațiile Pages, Numbers și Keynote la versiunea 3.3 sau la o versiune ulterioară.

  1. Activarea caracteristicii Multitasking pe iPad. Accesează Configurări > General > Multitasking & Dock, apoi activează „Permitere aplicații multiple” și „Afișare aplicații sugerate și recente”.
  2. Creează un document nou sau deschide un document iWork existent.
  3. Apasă butonul de pornire, apoi deschide aplicația care include obiectul pe care vrei să îțl copiezi.
  4. Glisează în sus din partea de jos a ecranului pentru a deschide Dock-ul.
  5. În Dock, ține apăsat pe aplicația iWork pe care vrei să o deschizi, apoi accesează Slide Over sau Split View.
    • Dacă vrei să vezi aplicațiile una deasupra celeilalte, folosește Slide Over glisând aplicația pe ecran.
    • Dacă vrei să vezi aplicațiile una lângă cealaltă, folosește Split View glisând aplicația spre dreapta sau spre stânga ecranului.
      Află mai multe despre Slide Over și Split View.
  6. În aplicația care include conținutul pe care vrei să îl copiezi, ține apăsat un element, apoi glisează-l în aplicația Pages, Numbers sau Keynote și fixează-l.
    • Pentru a selecta mai multe elemente, atinge lung un element, apoi continuă să apeși pe el în timp ce atingi elemente suplimentare cu alt deget.
    • Pentru a glisa și fixa text, mai întâi selectează textul, apoi atinge lung textul până când se ridică.

iPad cu un e-mail și aplicația Keynote deschisă în Split View

Cu toate că poți să glisezi și să fixezi obiecte dintr-o aplicație iWork în alta, poți să ai un singur document deschis în orice aplicație iWork la un anumit moment. Pentru a copia un obiect dintr-un document în altul în aceeași aplicație:

  1. Ține apăsat pe obiect, apoi începe să îl glisezi.
  2. Cu un alt deget, închide documentul curent.
  3. Deschide documentul în care vrei să glisezi obiectul, apoi fixează conținutul în acesta. Poți să accesezi toate caracteristicile aplicației în timp ce glisezi un obiect, inclusiv să creezi un document nou sau să răsfoiești printre documente.

Funcția de glisare și fixare pe Mac

Pe un computer Mac, poți să glisezi și să fixezi pentru a adăuga rapid obiecte în documentele iWork. De exemplu, glisează o poză din biblioteca de poze într-o prezentare Keynote, glisează textul dintr-un e-mail într-un document Pages și mută textul într-un document.

De asemenea, poți să glisezi și să copiezi text și tabele între documentele iWork. De exemplu, poți să glisezi un tabel (sau secțiuni ale unui tabel) dintr-o foaie de clacul Numbers într-un document Pages. Atunci când glisezi tabelele, asigură-te că selectezi toate celulele din tabel pe care vrei să le cooiezi înainte de a le glisa în celălalt document.

În aplicația Keynote, poți să tragi un glisor din navigatorul cu glisor pe Desktop pentru a crea rapid o prezentare.

Data publicării: