Câștigă premii
Pentru a câștiga premii în aplicația Activitate, atinge-ți obiectivele în aplicațiile de fitness de pe Apple Watch. Poți folosi aplicația Activitate sau aplicația Exerciții.
Când câștigi un premiu, pe Apple Watch va apărea o notificare. Unele premii pot fi câștigate de mai multe ori. De exemplu, poți câștiga Săptămână perfectă (Stat în picioare) de mai multe ori.
Vezi premiile pe care le-ai câștigat
Pentru a afla despre fiecare premiu, deschide aplicația Activitate de pe Apple Watch, glisează spre stânga la ecranul Premii, apoi atinge un premiu. Poți să faci acest lucru în aplicația Activitate de pe dispozitivul tău iPhone: atinge fila Premii, apoi atinge un premiu.
Pentru a afla când și pentru ce ai câștigat un premiu, atinge acel premiu. Pentru a vedea versoul premiului, glisează spre stânga sau spre dreapta.
Câștigă premii speciale pentru provocările din aplicația Activitate
Din când în când, poți finaliza o provocare specială în aplicația Activitate și poți câștiga un premiu special, cum ar fi inelul din provocarea de Anul Nou. Înainte să înceapă provocarea, vei primi o notificare de la aplicația Activitate de pe Apple Watch, cu informații despre cum să câștigi premiul special. În fiecare lună poți să finalizezi o provocare personalizată, selectată special pentru tine.
Atunci când sunt disponibile, poți vizualiza aceste provocări speciale în aplicația Activitate de pe Apple Watch sau iPhone. Aceste provocări sunt disponibile doar pentru o perioadă limitată, iar dacă nu câștigi premiul în perioada respectivă, acesta nu va mai fi disponibil.
Câștigă premii speciale pentru competițiile din aplicația Activitate
Poți să câștigi premii inclusiv prin participarea la competiții alături de prietenii tăi. Pe durata competiției, vei câștiga puncte pe baza procentajului de inele pe care le închizi în aplicația Activitate. După terminarea competiției, poți câștiga un premiu: fie un premiu pentru participare, fie un premiu unic asociat competiției cu prietenii tăi, dacă vei câștiga.
Obține ajutor
Găsește problema mai jos. Dacă nu vezi problema cu care te confrunți, contactează Asistența Apple.
Dacă finalizezi un obiectiv, dar nu câștigi premiul
Vei câștiga premiul în interval de 9 zile de la finalizarea provocării din aplicația Activitate.
Dacă nu vezi provocări în aplicația Activitate pe iPhone sau Apple Watch
Dacă a început deja o provocare în aplicația Activitate, aceasta nu va apărea în fila Premii de pe dispozitivul tău.
După fiecare pas, vezi dacă apare provocarea:
- Asigură-te că software-ul de pe iPhone și Apple Watch este actualizat.
- Asigură-te că Apple Watch-ul se poate conecta la Wi-Fi pentru a putea descărca provocarea.
Unele provocări sunt oferite numai în anumite regiuni. Pentru a-ți verifica regiunea pe iPhone, deschide aplicația Apple Watch și apoi atinge General > Limbă și regiune.