Acest articol a fost arhivat şi nu mai este actualizat de Apple.

Noutățile din iBooks Author

Află despre cele mai recente caracteristici ale iBooks Author.

Noutățile din iBooks Author 2.4

  • Modelele ePub acceptă acum widgetul Casetă spontană

  • Mici îmbunătățiri privind utilizarea modelelor ePub

Noutățile din iBooks Author 2.3

  • Aplicația iBooks pentru iPhone acceptă acum cărțile create cu iBooks Author

  • Creează cărți Multi-Touch folosind noile șabloane ePub

Noutățile din iBooks Author 2.2

  • Mutarea conținutului ePub și InDesign în iBooks Author este mai simplă ca niciodată.

  • Creează o carte nouă Multi-Touch din fișierul ePub, iar textul va fi introdus în mod automat într-un șablon ales de tine.

  • Importă fișierul Adobe InDesign, iar iBooks Author va păstra aranjarea și stilurile pe care le-ai setat în InDesign.

Noi șabloane goale, pentru ca tu să poți personaliza cu adevărat designul cărții

  • Poți avea control deplin asupra aspectului și funcționalității cărții tale, de la început până la sfârșit.

Mai multe opțiuni pentru hyperlinkuri

  • Creează în orice zonă a cărții tale un link către un anumit capitol, către o anumită secțiune sau către o anumită pagină.

  • Creează un link dintr-o imagine.

  • Creează de oriunde, chiar și din afara aplicației iBooks Author, un link către o anumită parte a cărții tale.

  • Află mai multe despre linkurile din iBooks Author.

Configurarea widgeturilor pentru redarea direct în pagină

  • Widgeturile multimedia, Keynote și HTML permit acum redarea direct în pagina cărții tale.

  • De asemenea, widgeturile pot fi configurate pentru a reda automat conținutul atunci când cititorii ajung la pagina respectivă.

Mai multe șabloane create de Apple

  • Aplicația iBooks Author include șabloane noi pentru cărțile afișate pe orizontală, pe verticală și pe verticală fixă.

Noutățile din iBooks Author 2.0

Creează cărți noi și impresionante, în poziție verticală fixă

  • iBooks Author acceptă acum crearea cărților în poziție verticală fixă, oferindu-ți control complet asupra aranjării.

  • Când începi cu un șablon în poziție verticală fixă, vei putea crea cărți în această poziție, iar interfața de schimbare a orientării va fi dezactivată în iBooks Author.

  • Cărțile în poziție verticală fixă nu au format de text identic cu al cărților în poziție orizontală, însă oferă aceleași opțiuni de navigare, același cuprins și aceleași posibilități de interacțiune ca acestea.

Încorporează fonturi personalizate în cărți pentru a avea control deplin asupra aspectului textului

  • Sunt acceptate fonturile TrueType (.ttf) și OpenType (.otf).

  • Fișierele de fonturi sunt protejate atunci când sunt incluse într-un fișier iBooks publicat sau exportat.

  • Autorul sau editorul trebuie să obțină drepturile corespunzătoare pentru fonturile utilizate (la fel ca în cazul imaginilor, textului și conținutului multimedia).

  • Află mai multe despre folosirea fonturilor personalizate în iBooks Author.

Conferă cărții tale un plus de interactivitate cu noile widgeturi: widgetul Bară laterală derulantă și widgetul Casetă spontană

  • În această versiune au fost adăugate două noi widgeturi Multi-Touch: widgetul Bară laterală derulantă și widgetul Casetă spontană.

  • Widgetul Bară laterală derulantă îți permite să creezi o regiune în care se poate derula pe verticală. Această regiune poate conține text și imagini care ocupă o zonă mai mare decât cea definită inițial. Cititorii pot derula prin această regiune pentru a citi conținutul atașat.

  • Widgetul Casetă spontană permite introducerea unei imagini personalizate care acționează ca declanșator pentru afișarea unei regiuni în care se poate derula la fel ca în regiunile Bară laterală derulantă. Widgetul Casetă spontană poate conține, de asemenea, text și elemente grafice.

Suport pentru expresii matematice

  • Autorii pot introduce expresii matematice complexe prin utilizarea sistemului de notare LaTeX și MathML.

  • Ecuațiile sunt redate într-un mod atrăgător, direct în iBooks Author.

  • Expresiile LaTeX și MathML nevalide sunt semnalizate.

  • De asemenea, autorii pot utiliza MathType 6.7d (și versiunile ulterioare) ca editor extern de ecuații, beneficiind de suport de editare complet.

  • Află mai multe despre folosirea instrumentelor LaTeX și MathML în iBooks Author.

Optimizare automată a conținutului multimedia pentru dispozitivele iPad

  • iBooks Author acceptă acum toate formatele multimedia acceptate de QuickTime.

  • Fișierele multimedia sunt optimizate automat pentru a corespunde cerințelor de redare video și audio pe iPad.

  • Optimizarea este declanșată atunci când adaugi un fișier multimedia sau un fișier Keynote care conține un fișier multimedia.

  • Fișierele multimedia sunt optimizate unul câte unul. Dacă adaugi mai multe fișiere, acestea sunt plasate într-o coadă de așteptare în vederea optimizării. Poți continua editarea cărții în timp ce se desfășoară optimizarea.

  • Fișierele sunt comprimate pentru a le reduce dimensiunea, fără a afecta calitatea.

  • Filmele sunt incluse în containere .m4v, iar fișierele audio în containere .m4p.

  • Află mai multe despre folosirea fișierelor multimedia în iBooks Author.

Suport îmbunătățit pentru fișierele audio încorporate, inclusiv imaginile cu redare personalizate

  • iBooks Author acceptă acum toate formatele audio acceptate de QuickTime.

  • Redarea fișierelor audio este posibilă prin trei modele de interacțiune:

    • iBooks Author poate conține o bară de derulare.

    • iBooks Author poate afișa un buton de redare/pauză.

    • Autorul poate include o imagine personalizată de redare/pauză. Se poate include o singură imagine (nu imagini diferite pentru redare și pentru pauză).

Flux de lucru îmbunătățit pentru publicare

  • iBooks Author conduce autorul printr-o serie de ecrane pentru ca procesul de publicare să fie mai simplu.

  • Înainte de a exporta cartea în iTunes Producer, iBooks Author o verifică pentru a depista eventualele erori.

  • Autorii au posibilitatea de a crea automat o carte-mostră dintr-un capitol selectat.

Numerotarea versiunilor de cărți

  • Autorii trebuie să introducă un nou număr de versiune atunci când publică o actualizare a unei cărți care este deja disponibilă în iBooks Store.

  • Autorii trebuie să introducă un număr de versiune atunci când exportă o carte.

  • Autorii nu pot introduce un număr de versiune atunci când exportă o carte-mostră.

  • Despre numărul versiunii:

    • Pentru fiecare carte, iBooks Author alocă numărul de versiune implicit 1.0.

    • Numărul versiunii este afișat împreună cu cartea respectivă în iBooks Store.

  • Despre formatul numărului versiunii:

    • Se vor utiliza numere întregi separate prin puncte (cel mult două puncte, trei componente și patru numere întregi per componentă). De exemplu: 1111.1111.1111

    • Zerourile inițiale nu sunt luate în considerare. 1.01 se va citi ca 1.1

    • 1.10 este considerat mai mare decât 1.9.

    • Nu este permisă utilizarea literelor.

  • În cazul cititorilor care fac upgrade la o versiune nouă a unei cărți, se vor păstra evidențierile, notele și marcajele.

Optimizată pentru a exploata la maximum afișajul Retina al noului computer MacBook Pro

  • Aplicația iBooks Author este optimizată pentru a exploata la maximum afișajul Retina al noului computer MacBook Pro, oferind utilizatorilor o experiență extraordinară cu imagini în culori vii și text de o claritate deosebită.

Mai multe șabloane create de Apple

  • Aplicația iBooks Author include șabloane noi pentru cărțile afișate pe orizontală, pe verticală și pe verticală fixă.

Informațiile despre produsele care nu sunt fabricate de Apple sau despre site-urile web independente care nu sunt controlate sau testate de Apple sunt furnizate fără recomandare sau aprobare. Apple nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește selectarea, funcționarea sau utilizarea site-urilor web sau produselor de la terți. Apple nu face niciun fel de declarații privind acuratețea sau fiabilitatea site-urilor web terțe. Contactează furnizorul acestor produse pentru a obține mai multe informații.

Data publicării: