Editarea calendarelor pe Mac
Un calendar este identificat prin numele și culoarea sa, pe care le puteți schimba oricând. Puteți, de asemenea, să schimbați fusul orar al unui calendar.
Schimbarea culorii unui calendar schimbă culoarea tuturor evenimentelor sale. Dacă doriți ca un eveniment să aibă o altă culoare, fie schimbați culoarea întregului calendar, fie mutați evenimentele într‑un calendar cu o altă culoare.
Redenumirea unui calendar
Accesați aplicația Calendar
de pe Mac.
Faceți dublu clic pe numele calendarului din listă sau efectuați un clic progresiv pe nume.
Dacă nu vedeți lista calendarelor din stânga, alegeți Vizualizare > Afișați lista calendarelor.
Introduceți un nume nou pentru calendar.
Nu puteți redenumi calendarul Exchange denumit Calendar.
Modificarea culorii unui calendar
Accesați aplicația Calendar
de pe Mac.
Faceți Control‑clic pe numele calendarului în lista de calendare.
Dacă nu vedeți lista calendarelor din stânga, alegeți Vizualizare > Afișați lista calendarelor.
Faceți clic pe o culoare predefinită pentru a o selecta sau alegeți „Culoare personalizată” pentru a selecta o culoare din fereastra Culori.
Notă: nu puteți schimba culoarea unora dintre calendare, precum calendarul Zile de naștere și calendarul Sugestii Siri.
Schimbarea fusului orar al unui calendar
Dacă schimbați fusul orar al calendarului dvs., evenimentele noi utilizează noul fus orar. Când comutați fusul orar înapoi la cel utilizat de Mac‑ul dvs., evenimentele create în celălalt fus orar rețin configurarea respectivă. Orice alte evenimente revin la datele și orele lor inițiale.
De exemplu, puteți comuta temporar la fusul orar EDT (Eastern Time) pentru a planifica să mergeți la o piesă de teatru pe Broadway în următorul dvs. concediu. Când ajungeți în New York, comutați calendarul la fusul orar EDT. Când vă întoarceți acasă, evenimentele adăugate în New York vor păstra fusul orar EDT. Celelalte evenimente revin la datele și orele inițiale.
Accesați aplicația Calendar
de pe Mac.
Alegeți Calendar > Configurări, apoi faceți clic pe Avansat.
Selectați „Activați asistență fus orar”.
Faceți clic pe meniul pop‑up din stânga câmpului de căutare din calendar, apoi alegeți un fus orar.
Alegeți Altele pentru a alege un fus orar care nu este listat.