Depanarea problemelor legate de camera dispozitivului iPhone

Depanarea problemelor legate de cameră sau LiDAR

Depanarea problemelor legate de camera frontală sau TrueDepth ori Face ID

Depanarea problemelor legate de cameră sau LiDAR

Identificarea problemelor

Citește articolul de asistență relevant dacă observi oricare dintre următoarele probleme:

  • Problemă legată de imaginile foto sau video

    • Imagini neclare sau estompate

    • Imagini prea întunecate sau prea luminoase

    • Linii sau benzi colorate

    • Pete

    • Balans de culoare incorect

    • Reflexie, opacitate sau pată anormală lângă margine

    • Zgârieturi viu colorate

  • Problemă legată de cameră

    • Nu se pot face poze

    • Nu se poate înregistra video

    • Nicio previzualizare vizibilă în aplicația Cameră

    • Aplicația Cameră se închide în mod neașteptat

    • Blițul LED nu funcționează

    • Aplicația Cameră nu comută între cameră și camera frontală sau TrueDepth

    • Camera nu comută la camera cu teleobiectiv pentru zoom optic mai mare de 2x în condiții de lumină puternică

    • Praf sau alte materiale străine în obiectivul camerei

  • Problemă legată de LiDAR

Articol de asistență relevant

Dacă problema nu a fost rezolvată urmând pașii dintr-un articol de asistență, treci la secțiunea următoare.

Încearcă pașii de depanare rapidă

  1. Modelele de iPhone diferite au camere și funcții diferite, cum ar fi LiDAR. Consultă Identificarea modelului de iPhone pentru ajutor privind identificarea dispozitivului iPhone.

  2. Curăță toate obiectivele camerei cu o lavetă moale, ușor umedă, fără scame – de exemplu, o lavetă pentru obiective.

    • Important: mai întâi deconectează toate cablurile și oprește dispozitivul iPhone. Nu folosi produse care conțin înălbitor sau peroxid de hidrogen. Evită pătrunderea umidității în oricare dintre orificii și nu scufunda dispozitivul iPhone în niciun agent de curățare. Nu folosi aer comprimat.

  3. Îndepărtează orice carcasă, accesoriu sau peliculă care poate obtura camera sau blițul sau care plasează un magnet lângă cameră. Îndepărtează toate accesoriile înainte de testare. Este posibil ca accesoriile magnetice să interfereze cu camerele dispozitivului iPhone.

  4. Verifică dacă dispozitivul iPhone prezintă deteriorări în jurul camerei. Orice deteriorare a camerei, cauzată, de exemplu, de căderea dispozitivului iPhone, poate necesita repararea camerei.

  5. Consultă pașii și resursele de asistență din Verificări rapide pentru depanare.

Efectuarea de teste manuale și de diagnosticare

Dacă problema nu a fost rezolvată urmând pașii dintr-un articol de asistență sau încercând pașii de depanare rapidă, efectuează aceste teste manuale și de diagnosticare, pentru a ajuta la izolarea cauzei problemei:

  1. Fă o poză din ecranul de blocare folosind aplicația Cameră pentru a testa calitatea camerei.

  2. Execută suita de diagnosticare Mobile Resource Inspector (MRI).

  3. Execută suita de diagnosticare Calitatea imaginii camerei. Urmează instrucțiunile suitei de diagnosticare pentru a documenta orice anomalii sau distorsiuni prezente în timpul efectuării testului.

Deschiderea și inspectarea dispozitivului iPhone

Dacă problema nu a fost rezolvată sau izolată urmând pașii din articolele de asistență sau efectuând teste de diagnosticare, consultă manualul de reparații al dispozitivului iPhone pentru a deschide și a inspecta dispozitivul iPhone. O piesă deteriorată sau deplasată poate cauza una dintre probleme.

  1. Urmează procedurile din manualul de reparații pentru a deschide dispozitivul.

  2. Deconectează grupul de cabluri flexibile care conectează camera la placa de bază.

  3. Examinează fiecare conector pentru a identifica semne de deteriorare sau reziduuri.

  4. În cazul în care conectorii flexibili ai camerei au un aspect normal și nu sunt deteriorați, reconectează grupul de cabluri flexibile. Repoziționează cu grijă fiecare conector apăsând ușor pe acesta cu două degete.

  5. Reasamblează prin instalarea tuturor pieselor scoase și închiderea dispozitivului.

  6. Testează din nou camera dispozitivului și scanerul LiDAR.

Notă: această secțiune necesită comandarea de piese și instrumente. Este posibil ca înlocuirea unei piese să nu rezolve problema dispozitivului. Poți găsi alte opțiuni de service la support.apple.com/ro-ro/repair.

Înlocuiește piesa

Dacă problema nu a fost rezolvată sau izolată urmând pașii anteriori, înlocuiește următoarele piese în modelele iPhone enumerate:

Pentru probleme legate de camera posterioară:

  • Înlocuiește camera pentru probleme legate de cameră la toate modelele iPhone.

  • Înlocuiește carcasa la modelele iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 16, iPhone 16 Plus, iPhone 16 Pro, iPhone 16 Pro Max, iPhone 16e și iPhone 17e dacă simptomele nu dispar după înlocuirea camerei.

Pentru probleme legate de blițul camerei posterioare:

  • Înlocuiește partea posterioară din sticlă la modelele iPhone 14, iPhone 14 Plus, toate modelele iPhone 15, toate modelele iPhone 16, iPhone 16e, iPhone 17e, iPhone 17 și iPhone Air pentru a rezolva problemele legate de blițul camerei.

  • Înlocuiește carcasa la modelul iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max pentru a rezolva problemele legate de blițul camerei

Pentru probleme legate de LiDAR:

  • Înlocuiește camera posterioară la modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max pentru a rezolva problemele legate de LiDAR.

  • Înlocuiește carcasa la modelele iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max pentru a rezolva problemele legate de LiDAR.

  • Înlocuiește placa de bază la modelele iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max dacă simptomele LiDAR nu se rezolvă după înlocuirea carcasei.

După finalizarea reparației, pornește dispozitivul și verifică dacă funcționează camera și scanerul LiDAR.

Notă: această secțiune necesită comandarea de piese și instrumente. Este posibil ca înlocuirea unei piese să nu rezolve problema dispozitivului. Pentru alte modele, poți găsi alte opțiuni de service la support.apple.com/ro-ro/repair.

Înapoi la început

Depanarea problemelor legate de camera frontală sau TrueDepth ori Face ID

Identificarea problemelor

Citește articolele de asistență relevante dacă observi oricare dintre următoarele probleme:

  • Problemă legată de imaginile foto sau video

    • Imagini neclare sau estompate

    • Imagini prea întunecate sau prea luminoase

    • Linii sau benzi colorate

    • Pete

    • Balans de culoare incorect

    • Reflexie, opacitate sau pată anormală lângă margine

    • Zgârieturi viu colorate

  • Problemă legată de cameră

    • Nu se pot face poze

    • Nu se poate înregistra video

    • Nicio previzualizare vizibilă în aplicația Cameră

    • Aplicația Cameră se închide în mod neașteptat

    • Aplicația Cameră nu comută între cameră și camera frontală sau TrueDepth

    • Praf sau alte materiale străine în obiectivul camerei

Articol de asistență relevant

  • Problemă legată de Face ID

    • Nu se poate configura Face ID

    • Nu se poate recunoaște fața unei persoane

    • Nu se poate debloca dispozitivul iPhone folosind Face ID

    • Nu se poate face o achiziție folosind Face ID

    • Apare alerta „Funcționalitatea Face ID a fost dezactivată”

Articole de asistență relevante

Dacă problema nu a fost rezolvată urmând pașii dintr-un articol de asistență, treci la secțiunea următoare.

Încearcă pașii de depanare rapidă

  1. Curăță toate obiectivele camerei cu o lavetă moale, ușor umedă, fără scame – de exemplu, o lavetă pentru obiective.

    • Important: mai întâi deconectează toate cablurile și oprește dispozitivul iPhone. Nu folosi produse care conțin înălbitor sau peroxid de hidrogen. Evită pătrunderea umidității în oricare dintre orificii și nu scufunda dispozitivul iPhone în niciun agent de curățare. Nu folosi aer comprimat.

  2. Îndepărtează orice carcasă, accesoriu sau peliculă care poate obtura camera sau blițul sau care plasează un magnet lângă cameră. Îndepărtează toate accesoriile înainte de testare.

  3. Verifică dacă dispozitivul iPhone prezintă deteriorări în jurul camerei. Orice deteriorare a camerei, cauzată, de exemplu, de căderea dispozitivului iPhone, poate necesita repararea camerei.

  4. Asigură-te că ochii, nasul și gura sunt complet vizibile pentru camera TrueDepth frontală (în funcție de model). Dacă porți ochelari de soare care blochează anumite tipuri de lumină, încearcă să folosești Face ID fără ochelari de soare.

  5. Asigură-te că dispozitivul iPhone se află la 25–50 cm de fața ta.

  6. Consultă pașii și resursele de asistență din Verificări rapide pentru depanare.

Efectuarea de teste manuale și de diagnosticare

Dacă problema nu a fost rezolvată urmând pașii dintr-un articol de asistență sau încercând pașii de depanare rapidă, efectuează aceste teste manuale și de diagnosticare, pentru a ajuta la izolarea cauzei problemei:

  1. Fă o poză din ecranul de blocare folosind aplicația Cameră pentru a testa calitatea camerei.

  2. Execută suita de diagnosticare Mobile Resource Inspector (MRI).

  3. Execută suita de diagnosticare Face ID.

Deschiderea și inspectarea dispozitivului iPhone

Dacă problema nu a fost rezolvată sau izolată urmând pașii din articolele de asistență sau efectuând teste de diagnosticare, consultă manualul de reparații al dispozitivului iPhone pentru a deschide și a inspecta dispozitivul iPhone. O piesă deteriorată sau deplasată poate cauza una dintre probleme.

  1. Urmează procedurile din manualul de reparații pentru a deschide dispozitivul.

  2. Deconectează grupul de cabluri flexibile care conectează camera frontală sau camera TrueDepth la placa de bază.

  3. Examinează fiecare conector pentru a identifica semne de deteriorare sau reziduuri.

  4. În cazul în care conectorii flexibili ai camerei au un aspect normal și nu sunt deteriorați, reconectează grupul de cabluri flexibile. Repoziționează cu grijă fiecare conector apăsând ușor pe acesta cu două degete.

  5. Reasamblează prin instalarea tuturor pieselor scoase și închiderea dispozitivului.

  6. Testează din nou camera dispozitivului și Face ID.

Notă: această secțiune necesită comandarea de piese și instrumente. Este posibil ca înlocuirea unei piese să nu rezolve problema dispozitivului. Poți găsi alte opțiuni de service la support.apple.com/ro-ro/repair.

Înlocuiește piesa

Dacă problema nu a fost rezolvată sau izolată urmând pașii anteriori, înlocuiește camera frontală sau camera TrueDepth (în funcție de model).

După finalizarea reparației, pornește dispozitivul și verifică funcționalitatea camerei frontale sau TrueDepth ori Face ID.

Notă: această secțiune necesită comandarea de piese și instrumente. Este posibil ca înlocuirea unei piese să nu rezolve problema dispozitivului. Poți găsi alte opțiuni de service la support.apple.com/ro-ro/repair.

Înapoi la început

Data publicării: