Pages pentru Mac: Poziționarea și spațierea obiectelor într-un document Pages

Poziționarea și spațierea obiectelor într-un document Pages

Puteți să aliniați între ele mai multe obiecte sau să specificați poziția unui obiect utilizându-i coordonatele x și y.

Notă: Dacă un obiect este plasat intern cu text, îl puteți repoziționa numai prin tragere (sau prin tăiere și lipire) într-un loc nou din text. Pentru a muta un obiect intern în afara fluxului de text, consultați Mutarea unui obiect intern în pagină.

Alinierea unui obiect utilizând coordonatele x și y

Puteți poziționa obiecte mobile pe o pagină folosind coordonatele x și y.

  1. Faceți clic pe un obiect pentru a-l selecta sau selectați mai multe obiecte.

  2. În bara laterală Format , faceți clic pe fila Aranjare.

  3. Introduceți valorile x și y în câmpurile Poziție.

    Valoarea x este măsurată între marginea stângă a paginii și colțul stânga sus al obiectului.

    Valoarea y este măsurată între marginea de sus a paginii și colțul stânga sus al obiectului.

    Notă: Dacă lucrați într-un document de procesare a textului și câmpurile X și Y sunt estompate, asigurați-vă că opțiunea Rămâne în pagină este selectată în partea de sus a barei laterale.

Atunci când trageți un obiect, sunt afișate coordonatele x și y ale acestuia.

Mutarea unui obiect în mod incremental

Puteți muta un obiect cu câte un punct pentru a-l poziționa cu mai multă precizie pe pagină.

  1. Faceți clic pe un obiect pentru a-l selecta.

  2. Efectuați una dintre următoarele acțiuni:

    • Mutați un obiect cu câte un punct: Apăsați o tastă săgeată.

    • Mutați un obiect zece puncte: Țineți apăsată tasta Shift în timp ce apăsați o tastă săgeată.

Sfat: Puteți să selectați mai multe obiecte, apoi să le mutați în același timp.

Alinierea obiectelor pe verticală sau pe orizontală

Puteți alinia obiecte astfel încât să se alinieze de-a lungul unei axe verticale sau orizontale.

  1. Faceți clic pe un obiect pentru a-l selecta sau selectați mai multe obiecte.

  2. În bara laterală Format , faceți clic pe fila Aranjare.

  3. Faceți clic pe meniul pop-up Aliniere și alegeți o opțiune.

    Dacă sunt selectate două sau mai multe obiecte, acestea se vor alinia după obiectul aflat cel mai aproape de direcția selectată. De exemplu, dacă aliniați trei obiecte la stânga, obiectul aflat cel mai în stânga nu se va deplasa, iar celelalte obiecte se vor alinia după acesta.

Spațierea echidistantă a obiectelor

Puteți poziționa obiectele astfel încât să existe o spațiere egală între acestea pe o axă orizontală sau verticală ori pe ambele axe.

  1. Selectați trei sau mai multe obiecte.

  2. În bara laterală Format , faceți clic pe fila Aranjare.

  3. Faceți clic pe meniul pop-up Distribuie și alegeți o opțiune:

    • Uniform: Obiectele sunt spațiate egal atât de-a lungul axei orizontale, cât și a celei verticale.

    • Orizontal: Obiectele sunt spațiate egal de-a lungul axei orizontale.

    • Vertical: Obiectele sunt spațiate egal de-a lungul axei verticale.

Sfat: Puteți să deschideți comenzile Aranjare într-o fereastră separată pe care o puteți deplasa oriunde doriți. Alegeți Vizualizare > Afișează instrumentele de aranjare (din meniul Vizualizare din partea de sus a ecranului, nu din meniul Vizualizare din bara de instrumente.

Published Date: 15.08.2019
Helpful?