![](https://help.apple.com/assets/65A9803D747A16D68D0A3817/65A9803E832BC6BEFF0D908B/ro_RO/f42fd673142b8a42bce0ce0bf1da489d.png)
Utilizarea meniului Ajutor VoiceOver pe Mac
Utilizați meniul Ajutor VoiceOver pentru a accesa rapid informații despre utilizarea VoiceOver, cum ar fi ajutorul pentru tastatură sau sunete. De asemenea, puteți afișa o listă cu comenzi VoiceOver ce pot fi utilizate pentru articolul din cursorul VoiceOver, apoi alegeți o comandă.
![Meniul Ajutor VoiceOver listând, de sus în jos: Manual de utilizare, Ajutor comenzi, Ajutor tastatură, Ajutor sunete și Tutorial de inițiere rapidă. În dreapta fiecărui articol apare comanda VoiceOver care afișează articolul sau o săgeată pentru accesarea unui submeniu.](https://help.apple.com/assets/65A9803D747A16D68D0A3817/65A9803E832BC6BEFF0D908B/ro_RO/a9cb67db7aedd433340c253ce6d1444e.png)
Notă: VO reprezintă modificatorul VoiceOver. Consultați Utilizarea modificatorului VoiceOver.
Când VoiceOver este activat, apăsați VO-H pentru a afișa meniul Ajutor VoiceOver.
Pentru a mări sau pentru a micșora dimensiunea fonturilor meniului, apăsați tasta } sau {.
Navigați în meniu și în submeniuri utilizând tastele săgeată.
Dacă știți numele unui articol de meniu, introduceți câteva litere din numele acestuia pentru a restrânge meniul la doar câteva articole care conțin respectivele litere. Pentru a prezenta în listă din nou toate articolele, apăsați tasta Ștergere.
Când intrați într-un submeniu, auziți numărul de articole pe care îl conține.
Dacă un articol de meniu are o comandă de pe tastatură, o veți auzi anunțată cu numele articolului. De exemplu, comanda pentru a deschide meniul Comenzi este VO-H-H.
Pentru a selecta un articol de meniu, apăsați bara Spațiu sau tasta Retur.
Pentru a închide meniul Ajutor VoiceOver fără a efectua o selecție, apăsați tasta Escape sau Fn-Tab.
Descărcați acest ghid în format Braille: BRF (engleză)