Afișarea sau ascunderea ecranului alternativ în Terminal
Există două memorii tampon de ecran pentru fiecare fereastră din Terminal. Memoria tampon de ecran principal conține un jurnal al tuturor ieșirilor către fereastră. A doua memorie tampon de ecran, numită ecran alternativ, este utilizată pentru aplicații interactive în curs de rulare, cum este editorul de text nano și aplicația pager de terminal, less
.
La deschiderea unei ferestre noi de Terminal, se va afișa ecranul principal. Dacă rulați o aplicație interactivă, se va comuta automat la ecranul alternativ. Dacă terminați aplicația interactivă, va fi restaurat ecranul principal.
De exemplu, dacă utilizați un editor de text într-un ecran alternativ și aveți nevoie să citiți ceva în ecranul principal, puteți comuta între cele două ecrane.
Afișarea ecranului alternativ: Alegeți Vizualizare > Afișează ecranul alternativ.
Comutarea înapoi la ecranul principal: Alegeți Vizualizare > Ascunde ecranul alternativ.