Prezentare generală a aplicației Scurtături
Ce este o scurtătură?
O scurtătură furnizează o modalitate rapidă de a realiza diverse sarcini cu aplicațiile dvs., printr‑o simplă apăsare sau solicitare verbală adresată lui Siri.
Scurtăturile pot automatiza o mare varietate de sarcini, de exemplu, obținerea itinerarului către locul următorului eveniment din Calendar, mutarea textului dintr‑o aplicație în alta, generarea rapoartelor de cheltuieli și multe altele.
În funcție de modul în care vă utilizați dispozitivul iOS – utilizarea aplicațiilor și istoricul navigării, e‑mailurilor și mesajelor – Siri sugerează scurtături simple și utile, pe care le puteți apăsa rapid pentru a le executa. După ce adăugați o scurtătură la Siri, puteți pur și simplu să invocați Siri, apoi să rostiți expresia scurtăturii pentru a o executa.
Aplicația Scurtături
Pe lângă executarea scurtăturilor simple sugerate de Siri, puteți folosi aplicația Scurtături pentru a adăuga scurtături predefinite sau personalizare pe dispozitivul dvs. iOS. Aplicația vă permite să combinați mai mulți pași, în diferite aplicații, pentru a crea automatizări puternice ale sarcinilor. După ce adăugați scurtături din secțiunea Galerie a aplicației sau creați unele proprii, le puteți lansa din aplicație, din vizualizarea iOS “Informațiile zilei”. de pe ecranul principal iOS sau printr‑o solicitare adresată lui Siri.
Ce este o acțiune?
O acțiune este elementul fundamental al unei scurtături. Fiecare scurtătură cuprinde o serie de acțiuni, iar fiecare acțiune reprezintă pas individual, care execută o anumită funcție. De exemplu, o scurtătură care postează un GIF animat pe Twitter poate conține trei acțiuni consecutive: “Obțineți ultimele poze” preia cele mai recente poze pe care le‑ați realizat pe dispozitiv, “Creați un GIF” utilizează pozele respective pentru a construi un GIF animat, iar “Tweet” postează automat GIF‑ul în contul dvs. de Twitter.
Acțiunile reprezintă cele mai bune funcționalități ale aplicațiilor de pe dispozitiv, separate în componente mai mici. Datorită celor peste 300 de acțiuni, există o mare varietate de pași individuali pe care îi puteți înlănțui pentru a construi scurtături. Iată câteva exemple de succesiuni de acțiuni pe care le‑ați putea include într‑o scurtătură:
Obțineți ultimele poze + Mascați imaginea + Trimiteți un mesaj
Obțineți evenimente planificate + Obțineți adrese din intrare + Căutați firme locale + Afișați în Hărți
Atunci când executați o scurtătură, fiecare acțiune rulează secvențial, de la prima la ultima. Prin aranjarea acțiunilor care efectuează sarcini individuale în anumite moduri, puteți defini felul în care funcționează o scurtătură pe măsură ce avansează pas cu pas. Acțiunile sunt elementele fundamentale ale scurtăturilor, drept pentru care acțiunile pe care le selectați și ordinea acestora sunt esențiale pentru a crea scurtături adaptate necesităților dvs.
Unde sunt stocate scurtăturile?
Scurtăturile pe care le creați sau le selectați din Galerie sunt stocate în secțiunea Bibliotecă a aplicației. Aceste scurtături sunt disponibile pe iPhone sau iPad, gata de a fi executate imediat.
Fiecare scurtătură este reprezentată de un dreptunghi rotunjit care are un titlu, o pictogramă și o culoare. Apăsați o dată pe o scurtătură pentru a o executa sau apăsați pentru a vedea acțiunile pe care le conține.