![](https://help.apple.com/assets/64309159CE38F54BC1744EA0/64309159CE38F54BC1744EA7/ro_RO/ca47d119ed39dcd1744be35337a58127.png)
Exportarea evaluărilor și rezultatelor în Teme școlare
După ce creați o evaluare, puteți exporta evaluarea și rezultatele pentru a le partaja cu alți profesori care folosesc Teme școlare sau o altă aplicație ori pentru a partaja informații și rezultate cu elevii, părinții și alții.
În funcție de datele pe care doriți să le includeți, puteți exporta evaluările ca fișiere Common Cartridge (CC 1.3), fișiere în format PDF sau fișiere CSV.
Exportarea evaluărilor ca CC
În aplicația Teme școlare
, atingeți Activitate recentă, Evaluări, o clasă sau o arhivă de clasă din Arhivate în bara laterală.
Atingeți și mențineți apăsat pe evaluarea pe care doriți să o exportați, apoi atingeți Exportați.
Specificați cum doriți să partajați evaluarea.
Aplicația Teme școlare salvează evaluarea într-un fișier Common Cartridge (CC 1.3), apoi trimite fișierul în locația pe care ați specificat-o. Puteți să partajați fișierul cu alți profesori care folosesc aplicația Teme școlare, iar aceștia pot să importe fișierul drept o evaluare nouă. De asemenea, puteți să partajați fișierul cu profesorii folosind alte instrumente de învățare care acceptă importul unui fișier Common Cartridge.
Exportarea evaluărilor ca PDF
În aplicația Teme școlare
, atingeți Activitate recentă, Evaluări, o clasă sau o arhivă de clasă din Arhivate în bara laterală.
Atingeți tema pe care doriți să o exportați, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Pentru a exporta evaluarea pentru un singur elev, atingeți și mențineți apăsat numele elevului care vă interesează, apoi apăsați pe Exportați ca PDF.
Pentru a exporta evaluarea pentru mai mulți elevi, atingeți Selectați în colțul din dreapta-sus, selectați unul sau mai mulți elevi din listă, atingeți Mai multe, apoi atingeți Exportați ca PDF în partea de jos a ferestrei.
Teme școlare salvează evaluarea finalizată, inclusiv acțiunile de marcare și notarea, sub forma unui fișier PDF, apoi trimite fișierul la locația specificată de dvs. Când exportați o evaluare pentru mai mulți elevi, Teme școlare salvează fișierele PDF individuale într-un singur fișier [titlu evaluare].zip.
Exportarea tuturor rezultatelor ca CSV
În aplicația Teme școlare
, atingeți Activitate recentă, Evaluări, o clasă sau o arhivă de clasă din Arhivate în bara laterală.
Atingeți evaluarea cu rezultatele pe care doriți să le exportați, atingeți
, apoi atingeți Exportați ca CSV.
Teme școlare salvează toate rezultatele evaluării ca fișier CSV, apoi trimite fișierul la locația specificată de dvs.