Touch ID
O funcționalitate de recunoaștere a amprentei de la Apple, disponibilă pe unele computere Mac și pe unele modele de Magic Keyboard. Utilizând Touch ID vă puteți debloca Mac‑ul și anumite articole protejate cu parolă, puteți comuta rapid între utilizatori, puteți utiliza Apple Pay pentru a face cumpărături pe web și puteți cumpăra articole din iTunes Store, App Store și Apple Books.
Notă: Funcționalitatea Touch ID de pe Magic Keyboard (disponibilă pe unele modele) este compatibilă doar cu computerele Mac cu cip Apple.
Pentru a configura Touch ID, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Touch ID și parolă în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.) Pentru a utiliza Touch ID, puneți un deget pe senzor.