Modificarea preferințelor iMessage din Mesaje, pe Mac
În aplicația Mesaje de pe Mac, utilizați panoul Configurări din preferințele iMessage pentru a modifica opțiunile contului dvs. iMessage.
Pentru a modifica aceste preferințe, selectați Mesaje > Preferințe, apoi faceți clic pe iMessage. Dacă nu v-ați autentificat deja în iMessage, introduceți ID-ul dvs. Apple și parola, apoi faceți clic pe Următor. Dacă nu aveți un ID Apple, faceți clic pe Creare ID Apple.
Ieșire | Faceți clic pentru a ieși. | ||||||||||
Activează acest cont | Selectați pentru a trimite și primi mesaje cu iMessage. Pentru mai multe detalii, consultați Configurarea pentru trimitere a mesajelor text. | ||||||||||
Activează Mesaje pe iCloud | Dacă folosiți Mesaje pe mai mult de un dispozitiv, selectați această opțiune pentru a stoca mesajele pe iCloud, pentru a putea vedea aceleași mesaje text pe toate dispozitivele. Pentru mai multe detalii, consultați Utilizarea Mesaje pe iCloud. | ||||||||||
Sincronizează acum | Când este activată aplicația Mesaje pe iCloud, toate mesajele dvs. apar automat pe toate dispozitivele dvs. Însă, dacă doriți să vă asigurați că vedeți cele mai recente mesaje pe Mac (de exemplu, dacă tocmai ați trecut pe un Mac nou), puteți face clic pe Sincronizează acum. | ||||||||||
Puteți fi contactat pentru mesaje la | Bifați casetele de validare de lângă adresele de e-mail și numerele de telefon pe care le utilizează alte persoane pentru a vă trimite mesaje. Puteți actualiza această listă pe site-ul web al contului Apple ID. Consultați articolul de Asistență Apple Adăugarea sau eliminarea numărului dvs. de telefon în Mesaje sau FaceTime. | ||||||||||
Trimiterea recipiselor de citire | Dacă activați recipisele de citire, persoanele care vă trimit mesaje vor putea să vadă când le-ați citit. Puteți de asemenea să trimiteți recipise de citire doar pentru o conversație. Configurarea per conversație are prioritate față de configurarea per cont. | ||||||||||
Doresc să încep conversațiile noi de pe | Dacă aveți mai multe adrese de e-mail sau numere de telefon în lista de sub “Puteți fi contactat pentru mesaje la”, selectați adresa de e-mail sau numărul de telefon pe care doriți să îl utilizați pentru a începe conversații noi. Când începeți o nouă conversație cu cineva, persoana va primi mesajele trimise de pe adresa de e-mail sau numărul de telefon pe care îl selectați. Când cineva începe o conversație cu dvs, veți trimite mesaje utilizând adresa de e-mail sau numărul de telefon pe care l-a utilizat persoana pentru a începe conversația. | ||||||||||
Blocat | Examinați adresele sau numerele de telefon ale persoanelor blocate. Consultați Blocarea mesajelor text pentru mai multe informații despre cum să adăugați sau să eliminați adrese sau numere de telefon. |