Configurarea Mac-ului
La prima pornire a MacBook Air-ului, aplicația Asistent de configurare vă ajută să parcurgeți pașii simpli necesari pentru a începe utilizarea noului dvs. Mac. Dacă doriți să vă transferați datele de pe un alt computer, consultați Transferul datelor la noul dvs. MacBook Air pentru detalii.
Conectați-vă la Wi-Fi, activați tehnologia wireless Bluetooth®, obțineți un ID Apple, apoi autentificați-vă pe dispozitivul dvs. Activați Siri în timpul configurării dacă doriți. De asemenea, puteți configura Touch ID și Apple Pay.
Autentificați-vă cu ID-ul dvs. Apple. ID-ul dvs. Apple este contul pe care îl utilizați pentru orice interacțiune cu Apple, inclusiv ca să utilizați App Store, iTunes Store, iCloud, Mesaje și multe altele. ID-ul Apple constă într-o adresă de e-mail și o parolă. Aveți nevoie de un singur ID Apple pentru a utiliza orice serviciu Apple pe orice dispozitiv, inclusiv computerul, dispozitivul iOS, dispozitivul iPadOS sau Apple Watch-ul. Este recomandat să aveți propriul dvs. ID Apple și să nu îl folosiți în comun cu altcineva.
Dacă nu aveți un ID Apple, puteți crea unul în timpul configurării (este gratuit). Pentru a vă gestiona ID-ul Apple, accesați site-ul web al contului ID Apple.
Dacă alți membri ai familiei utilizează dispozitive Apple, asigurați-vă că fiecare membru al familiei are propriul ID Apple. Puteți crea conturi ID Apple pentru copii și puteți partaja cumpărăturile și abonamentele prin Partajare familială. Consultați Contul Apple pe Mac.
Important: Dacă ați uitat parola ID-ului Apple, nu trebuie să creați un ID Apple nou. Faceți clic pe linkul “Ați uitat ID-ul Apple sau parola?” din fereastra de autentificare pentru a vă recupera parola.
Puteți efectua rapid și ușor sarcinile de configurare cu Asistent de configurare. Dacă doriți să le efectuați mai târziu, iată cum puteți proceda:
Alegeți un aspect întunecat sau luminos. Dacă doriți să modificați alegerile făcute când ați configurat Mac-ul, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Faceți clic pe General, apoi selectați un aspect Luminos, Întunecat sau Auto. Aici puteți configura și alte preferințe pentru aspect.
Conectați-vă la Wi-Fi. Faceți clic pe pictograma de stare Wi-Fi din bara de meniu, apoi selectați o rețea Wi-Fi și introduceți parola, dacă este necesar.
Activați și dezactivați Wi-Fi. Faceți clic pe pictograma de stare Wi-Fi din bara de meniu, apoi selectați Activează Wi-Fi sau Dezactivează Wi-Fi.
Activați și dezactivați Bluetooth. Faceți clic pe pictograma Bluetooth din bara de meniu, apoi selectați Activează Bluetooth sau Dezactivează Bluetooth.
Sfat: Dacă în bara de meniu nu apare pictograma de stare Wi-Fi sau pictograma Bluetooth , le puteți adăuga. Pentru Wi-Fi, alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Rețea. Faceți clic pe Wi-Fi din lista din stânga, apoi selectați „Afișează starea Wi-Fi în bara de meniu”. Pentru Bluetooth, alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Bluetooth, apoi selectați “Afișează Bluetooth în bara de meniu”.
Configurați iCloud pe MacBook Air‑ul dvs. Cu iCloud, puteți stoca tot conținutul: documente, filme, muzică, poze și altele în cloud și le puteți accesa oriunde mergeți.
Pentru a configura iCloud, selectați meniul Apple > Preferințe sistem. Autentificați-vă cu ID-ul dvs. Apple dacă nu ați făcut deja acest lucru. Faceți clic pe ID Apple > iCloud, apoi selectați funcționalitățile pe care doriți să le utilizați. Pentru a afla mai multe, consultați Accesarea conținutului dvs. iCloud pe Mac.
Important: Trebuie să vă autentificați cu același ID Apple pe toate dispozitivele dvs.
Configurați Siri. Puteți activa Siri pe MacBook Air când vi se solicită acest lucru în timpul configurării. Pentru a afla cum să activați Siri mai târziu și pentru informații despre utilizarea aplicației Siri pe Mac, consultați Siri pe Mac.
Configurați “Hey Siri”. Pe MacBook Air, puteți spune “Hey Siri” pentru a primi răspunsuri la solicitările dvs. Pentru a activa această funcționalitate în panoul Siri din Preferințe sistem, faceți clic pe Ascultare “Hey Siri”.
Configurați Touch ID. Cu MacBook Air, puteți adăuga o amprentă la Touch ID în timpul configurării. Pentru a configura Touch ID mai târziu sau pentru a adăuga și alte amprente, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Apoi, faceți clic pe Touch ID. Pentru a adăuga o amprentă, faceți clic pe și urmați instrucțiunile de pe ecran.
De asemenea, puteți să configurați opțiuni pentru modul în care doriți să utilizați Touch ID pe MacBook Air‑ul dvs.:
Deblocați Mac-ul (în loc să introduceți parola)
Utilizați Apple Pay (consultați Utilizarea Apple Pay pe Mac-ul dvs.)
Achiziționați articole din iTunes Store, App Store și Book Store
Utilizați Auto-completare parolă
Sfat: Dacă doi sau mai mulți utilizatori folosesc același MacBook Air, fiecare utilizator poate adăuga o amprentă în Touch ID pentru un plus de rapiditate în deblocarea, autentificarea și efectuarea loginului în MacBook Air. Puteți adăuga până la trei amprente pentru fiecare cont de utilizator și un număr total de cinci amprente pentru toate conturile dvs. de utilizator MacBook Air.
Configurați Apple Pay. Puteți configura Apple Pay pentru un cont de utilizator pe MacBook Air în timpul configurării. Alți utilizatori pot plăti în continuare cu Apple Pay, însă trebuie să finalizeze achiziția cu iPhone-ul sau Apple Watch‑ul pe care l-au configurat pentru Apple Pay (consultați Utilizarea Apple Pay pe Mac-ul dvs. pentru detalii suplimentare). Urmați mesajele de pe ecran pentru a adăuga și verifica cardul. Dacă utilizați deja un card pentru achizițiile multimedia, este posibil să vi se solicite să verificați mai întâi cardul respectiv.
Pentru a configura Apple Pay sau a adăuga alte carduri ulterior, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Apoi faceți clic pe Wallet și Apple Pay și urmați mesajele de pe ecran pentru a configura Apple Pay.
Notă: Emitentul cardului stabilește dacă cardul dvs. este eligibil pentru utilizarea cu Apple Pay și este posibil să vă solicite informații suplimentare pentru a finaliza procesul de verificare. Se pot utiliza numeroase carduri de credit și de debit în Apple Pay. Pentru informații despre disponibilitatea Apple Pay și actualii emitenți de carduri de credit, consultați articolul Bănci care participă la Apple Pay pe site-ul Asistență Apple.