Găsire
Utilizați Găsire pentru a vă localiza prietenii, membrii familiei, dispozitivele Apple și articolele personale din aceeași aplicație.
Notă: Funcționalitățile Găsire nu sunt disponibile în toate regiunile sau limbile.
Partajați localizările cu prietenii. În lista Persoane, faceți clic pe Partajare localizare pentru a le spune prietenilor și membrilor familiei unde sunteți. Vă puteți partaja localizarea timp de o oră, o zi sau pentru o perioadă nedeterminată și puteți opri partajarea oricând doriți. De asemenea, puteți să solicitați să urmăriți un prieten, pentru a vedea unde se află pe o hartă și a obține itinerare pas cu pas spre localizarea acestuia.
Configurați alertele de localizare. Trimiteți automat notificări prietenilor când ajungeți sau plecați dintr-un anumit loc. Configurați notificări și pentru când sosesc sau pleacă prietenii. Dacă prietenii dvs. creează notificări legate de localizarea dvs., le puteți vizualiza pe toate într-un singur loc: faceți clic pe Dvs. în lista Persoane, apoi derulați până la Notificări despre dvs.
Securizați un dispozitiv pierdut. Utilizați funcționalitatea Găsire pentru a vă localiza și proteja Mac-ul sau dispozitivul iPhone, iPad, iPod touch, Apple Watch sau AirPods pierdut. Faceți clic pe un dispozitiv în lista Dispozitive pentru a-l localiza pe hartă. Faceți clic pe ca să redați un sunet pe dispozitiv pentru a vă ajuta să îl găsiți, să marcați dispozitivul ca pierdut pentru ca alții să nu vă poată accesa informațiile personale și chiar să ștergeți de la distanță dispozitivul.
Localizați dispozitive, chiar și când sunt offline. Funcționalitatea Găsire utilizează semnale Bluetooth de la alte dispozitive Apple din apropiere pentru a vă localiza dispozitivul atunci când nu este conectat la o rețea Wi‑Fi sau celulară. Aceste semnale sunt anonime și criptate și ajută la localizarea dispozitivului lipsă fără a compromite intimitatea.
Găsiți dispozitivul unui membru al familiei. Puteți utiliza funcționalitatea Găsire pentru a localiza dispozitivul unui membru al familiei dacă faceți parte dintr-un grup Partajare familială și membrul familiei își partajează cu dvs. localizarea.
Găsiți articolele folosite zi de zi. Atașați un AirTag de un articol precum portcheiul dvs. pentru a‑l localiza rapid atunci cân nu îl puteți găsi. Utilizați un dispozitiv iOS sau iPadOS pentru a înregistra un AirTag și articole terțe compatibile în contul dvs. de ID Apple. Pentru a localiza articolele folosind un Mac, faceți clic pe fila Articole din Găsire, apoi faceți clic pe un articol din listă pentru a‑i vedea localizarea pe hartă. Dacă articolul nu poate fi localizat, puteți să îi vedeți ultima localizare și să primiți o notificare la găsirea articolului. Puteți chiar să activați modul Pierdut pentru un articol care include un mesaj și un număr de telefon. Consultați “Localizarea unui articol în aplicația Găsire de pe Mac” în Manualul de utilizare Găsire.
Aflați mai multe. Consultați Manualul de utilizare Găsire.