selectarea textului
Pentru a selecta text, efectuați una dintre următoarele acțiuni în timp ce vizualizați o prezentare în vizualizarea de editare:
Selectarea unui cuvânt: Apăsați dublu pe acesta.
Selectarea unui paragraf: Apăsați triplu în paragraf.
Selectarea unui obiect dintr-o listă: Apăsați marcatorul, numărul sau litera acestuia.
Selectarea unui interval de text: Apăsați dublu pe un cuvânt, apoi mutați punctele de captură pentru a include mai mult sau mai puțin text.
Selectarea unui text neînvecinat: Mențineți apăsată tasta Comandă pe o tastatură conectată în timp ce selectați două sau mai multe cuvinte sau intervale de text neînvecinate utilizând un trackpad sau un maus.
Pentru a anula selecția unei porțiuni din orice selecții neînvecinate, mențineți apăsată tasta Comandă, apoi selectați textul pe care doriți să îl excludeți.
Pe iPad, puteți, de asemenea, să trageți cu două degete peste tastatură pentru a muta punctul de inserare, apoi să apăsați o dată pe tastatură pentru a selecta un cuvânt și de două ori pentru a selecta un paragraf.
Puteți selecta un interval de text continuu sau mai multe selecții neînvecinate doar în cadrul aceleiași zone a unui diapozitiv. De exemplu, într-o singură casetă de text, formă sau celulă de tabel.
Pentru a anula selecția tuturor selecțiilor de text, apăsați oriunde pe diapozitiv, în afara selecției.