Set RAID întreţesut

Când aveți mai multe discuri, puteți crea un șir redundant întrețesut de discuri independente sau un set RAID întrețesut, pentru acces mai rapid la disc. Setul RAID întreţesut este util în special pentru fișiere mari, de exemplu materiale video digitale și fişiere de bază de date.

Setul RAID întrețesut funcționează optim dacă discurile au aproximativ aceeași dimensiune și sunt conectate la computer folosind conexiuni rapide. Se recomandă următoarele:

  • Dacă discurile au dimensiuni diferite, setul RAID întreţesut consideră că toate discurile au dimensiunea discului cel mai mic. Dacă aveţi discuri de dimensiuni diferite, se recomandă să utilizaţi un set de discuri concatenate, care nu vă oferă viteza unui set RAID întreţesut, dar vă permite să utilizaţi toate discurile la capacitatea maximă.

  • Dacă discurile sunt conectate la computer cu conexiuni lente, cum ar fi conexiunile USB, este posibil să nu obţineţi acces mai rapid la disc, nici măcar cu un set RAID întreţesut. Pentru cele mai bune rezultate, utilizaţi discuri cu conexiuni rapide, precum discurile interne.