Configurarea dosarelor de reședință pentru conturile de utilizator în Utilitar director pe Mac
Pe un computer care este configurat pentru a utiliza conectorul Active Directory al aplicației Utilitar director, puteți activa sau dezactiva dosarele de reședință de rețea sau dosarele de reședință locale pentru conturile de utilizator Active Directory.
Cu dosarele de reședință de rețea, dosarul de reședință de rețea Windows al unui utilizator este montat ca dosar de reședință macOS atunci când utilizatorul efectuează login.
Dvs. stabiliți dacă localizarea dosarului de reședință de rețea este obținută de la atributul homeDirectory standard din Active Directory sau de la atributul homeDirectory macOS, dacă schema Active Directory este extinsă pentru a-l include.
Cu dosarele de reședință locale, fiecare utilizator Active Directory care efectuează login are un dosar de reședință pe volumul de inițializare macOS. În plus, dosarul de reședință de rețea al utilizatorului este montat ca volum de rețea, similar unui punct de partajare. Utilizatorul poate copia fișiere între acest volum de rețea și dosarul de reședință local.
În aplicația Utilitar director pe Mac, faceți clic pe Servicii.
Faceți clic pe pictograma lacăt.
Introduceți un nume și o parolă de administrator, apoi faceți clic pe Schimbă configurația (sau utilizați Touch ID).
Selectați Active Directory, apoi faceți clic pe butonul “Editați configurările pentru serviciul selectat” .
Dacă opțiunile avansate sunt ascunse, faceți clic pe triunghiul de dezvăluire din dreptul opțiunii Afișează opțiuni.
Faceți clic pe Experiență utilizator.
Dacă doriți ca respectivele conturi de utilizator Active Directory să aibă dosare de reședință locale în dosarul /Utilizatori al computerului, faceți clic pe “Forțează dosarul de reședință local pe discul de inițializare”.
Această opțiune nu este disponibilă dacă este selectată opțiunea “Creează un cont mobil la login”.
Pentru utilizarea atributului standard Active Directory pentru adresa dosarului de reședință local, selectați “Utilizează calea UNC din Active Directory pentru a deduce adresa reședinței de rețea”, apoi alegeți dintre următoarele protocoale pentru accesarea dosarului de reședință:
Pentru a utiliza protocolul standard Windows SMB, faceți clic pe meniul pop-up “Protocol de rețea de utilizat”, apoi alegeți smb.
Pentru a utiliza protocolul standard Mac AFP, faceți clic pe meniul pop-up “Protocol de rețea de utilizat”, apoi alegeți afp.
Pentru a utiliza atributul macOS pentru adresa dosarului de reședință, deselectați “Utilizează calea UNC din Active Directory pentru a deduce adresa reședinței de rețea”.
Pentru a utiliza atributul macOS, schema Active Directory trebuie să fie extinsă pentru a-l include.
Faceți clic pe OK.
Dacă schimbați numele unui cont de utilizator din domeniul Active Directory, serverul creează un dosar de reședință (și subdosare) pentru contul de utilizator data următoare când este utilizat pentru a efectua login la un Mac. Utilizatorul poate naviga în continuare la vechiul dosar de reședință și îi poate vedea conținutul în Finder.
Puteți să împiedicați crearea unui dosar de reședință prin redenumirea vechiului dosar înainte de următorul login al utilizatorul.