Cont Apple
Utilizați contul Apple pentru a accesa servicii Apple precum App Store, Apple Music, iCloud, FaceTime, iTunes Store și multe altele.
Pentru a vă autentifica în contul Apple, puteți utiliza o adresă de e‑mail sau un număr de telefon înregistrat pentru contul respectiv și parola dvs. Consultați articolul de asistență Apple Crearea și gestionarea unui cont Apple utilizând un număr de telefon în locul unei adrese de e-mail.
Autentificați-vă în același cont Apple pentru a utiliza orice serviciu Apple pe orice dispozitiv. Astfel, când faceți achiziții sau descărcați articole pe un dispozitiv, aceleași articole sunt disponibile pe celelalte dispozitive ale dvs. Achizițiile sunt legate de contul dvs. Apple și nu pot fi transferate altui cont Apple.
Este recomandat să aveți propriul dvs. cont Apple și să nu îl folosiți în comun cu altcineva. Dacă faceți parte dintr-un grup al familiei, puteți utiliza funcționalitatea Partajare familială pentru a partaja achizițiile între membrii familiei, fără a trebui să partajați un cont Apple.
Pentru mai multe informații despre contul Apple, consultați site-ul web de asistență pentru contul Apple. Pentru a crea un cont Apple, accesați site-ul web Cont Apple.