Purtarea căștilor AirPods, EarPods sau Beats
Pentru a ne asigura că beneficiezi de cea mai bună experiență atunci când folosești căștile AirPods, EarPods și Beats, iată câteva informații despre cum să le potrivești mai bine și despre potențialele sensibilității ale pielii.
O potrivire mai bună înseamnă sunet mai clar și confort sporit
Pentru o performanță optimă privind sunetul, inclusiv pentru funcții precum izolarea pasivă a zgomotului, anularea activă a zgomotului și transparență, căștile AirPods, EarPods și Beats necesită contact cu pielea. Atunci când sunt purtate corect, căștile AirPods, EarPods și Beats ar trebui să fie fixate complet, însă confortabil.
Menținerea dispozitivelor Apple și Beats, dar și a pielii, curate și uscate maximizează confortul și previne deteriorarea pe termen lung a dispozitivului. Acest lucru este important mai ales după exerciții fizice în care sunt folosite căști AirPods Pro, un produs Powerbeats, Beats Studio Buds, Beats Studio Buds + sau Beats Fit Pro ori după expunere la lichide, precum transpirație, săpun, șampon, machiaj, cremă de protecție solară și loțiuni care pot cauza iritații ale pielii.
Dacă ai sensibilități la anumite materiale
Materialele pentru toate dispozitivele noastre sunt selectate cu foarte mare atenție, pe baza cercetărilor. În cadrul procesului nostru de testare și evaluare, atât Apple, cât și laboratoare independente testează materialele folosite pentru produsele noastre. Numai materialele care trec procesul nostru riguros de examinare sunt acceptate pentru a fi utilizate în produsele Apple. Prin stabilirea de restricții conservatoare, testarea pentru găsirea de substanțe chimice problematice și derularea de evaluări toxicologe, Apple asigură siguranța clienților săi. Toate materialele care ating pielea trec printr-o evaluare extinsă.1 Aceasta include:
Examinarea compoziției materialelor
Studii de test pe prototipuri
Evaluări toxicologice efectuate de toxicologi certificați
Consultări cu dermatologi certificați
Un număr mic de persoane va manifesta reacții la anumite materiale. Acestea pot fi provocate de alergii, factori de mediu, expunerea prelungită la agenți iritanți, precum săpunul, transpirația, cremele de protecție solară, loțiunile și alte cauze. Dacă ai alergii sau alte sensibilități, trebuie să știi că anumite produse conțin următoarele materiale:
Nichel. Plasa acustică din oțel inoxidabil a căștilor AirPods, AirPods Pro și EarPods conține o anumită cantitate de nichel. Cu toate acestea, acestea sunt mai mici decât restricțiile legate de nichel stabilite prin regulamentul european REACH. Prin urmare, deși expunerea la nichel nu ar trebui să reprezinte nicio problemă, trebuie să fii conștient de acest lucru în cazul în care ești susceptibil la reacții legate de prezența nichelului.
Acrilați. Căștile AirPods, AirPods Pro, AirPods Max, EarPods și Beats conțin urme de acrilați și metacrilați din adezivi. Acrilații și metacrilații se regăsesc în multe produse de consum care intră în contact cu piele, precum plasturii cu adeziv. Unele persoane sunt sensibile la acestea sau pot dezvolta sensibilitate în timp.
În caz de roșeață, inflamare, prurit sau orice altă iritație, contactează medicul înainte de a purta din nou căștile AirPods, EarPods sau Beats.
Materialele din componența căștilor AirPods, EarPods sau Beats
Căștile AirPods, AirPods Pro, EarPods și Beats: carcasă din plastic și (dacă este cazul) adaptor auricular din silicon, aripioară din silicon, plasă acustică din oțel inoxidabil, cablu din elastomer termoplastic și cârlig pentru ureche din elastomer termoplastic
Căștile Beats: pernuță de silicon pentru bentiță, husă pentru pernuță de urechi din piele poliuretanică, husă pentru difuzor din poliester și (dacă se aplică) cablu elastometru termoplastic
Căștile AirPods Max: bentiță din poliuretan și poliester termoplastic, pernuță pentru bentiță din spumă cu amprentă de memorie poliuretanică acoperită cu material textil PET,2 cupe de urechi din aluminiu eloxat și brațe telescopice din oțel inoxidabil
Află mai multe despre restricțiile Apple privind dispozitivele purtabile.
Nu sunt realizate din latex din cauciuc natural.