Măsoară calibrarea computerului MacBook Pro cu ecran Liquid Retina XDR, Apple Studio Display sau Apple Pro Display XDR

Află cum să măsori calibrarea ecranului. În funcție de cerințele fluxului tău de lucru, mai poți efectua un reglaj fin al calibrării sau o recalibrare în câmp pentru ecran.

Fiecare MacBook Pro, Studio Display și Pro Display XDR este supus unui proces de calibrare a afișajului din fabrică de ultimă generație pe linia de asamblare, pentru a asigura precizia panoului color lat P3 și a LED-urilor.

Procesul de calibrare în fabrică a ecranului oferă utilizatorilor de computere o experiență de vizualizare de excepție, preconfigurată. Dacă fluxul tău de lucru necesită o calibrare personalizată, poți efectua un reglaj fin al calibrării afișajului sau îl poți recalibra pentru un flux de lucru conectat la un spectroradiometru terță parte.

Măsurarea ecranului

Poți folosi un set de modele de testare pentru filme QuickTime de la Apple pentru a evalua calibrarea afișajului. Aceste referințe cu etichete de culoare corespunzătoare îți permit să folosești spectroradiometrul intern pentru a măsura și a verifica culorile primare/secundare și luminanța, inclusiv funcția de transfer electro-optic (EOTF).

Verificarea compatibilității

Descărcarea modelelor de testare

  1. Accesează Pagina pentru dezvoltatori AVFoundation.

  2. În secțiunea Resurse similare, fă clic pe Modele de testare a culorilor, pentru a descărca fișierele de testare.

  3. Fă dublu clic pe fișierul QuickTime-Test-Pattern.zip pentru a decomprima arhiva.

Măsurarea afișajului

  1. Aliniază spectroradiometrul terț în centrul afișajului.

  2. Asigură-te că încăperea este slab iluminată sau întunecată, pentru ca lumina și reflexia să nu influențeze măsurătorile.

  3. Deschide dosarul Filme cu modele de testare QuickTime și alege setul de modele pe care dorești să le testezi. Fiecare dosar conține secvențe de fișiere de filme pentru măsurarea culorii sau a luminanței în configurații precum BT.709 și BT.601.

  4. Deschide fiecare fișier în QuickTime Player și măsoară fiecare fișier film cu modele de testare din dosar. Asigură-te că presetarea de referință pe care 0 folosești corespunde modelului de testare ales. De exemplu,folosește modul Digital Cinema (P3-DCI) atunci când folosești modelele bazate pe DCI SDR.

  5. Compară valorile de culori (cromatice) și luminanță pe care le-ai măsurat cu cele din fișierul Reference Values.txt din dosarul modelului de testare. În funcție de toleranța sau calibrarea spectroradiometrului, pot exista anumite variații în ceea ce privește citirile în raport cu valorile de referință.

În cazul în care măsurătorile diferă în mod semnificativ în raport cu valorile de referință, află sfaturi despre măsurarea afișajului.

Personalizarea calibrării

Pentru fluxuri de lucru mai avansate, poți face următoarele ajustări:

* Dacă ai o versiune anterioară de macOS, poți descarcă aplicația Pro Display XDR Calibrator pentru a recalibra Pro Display XDR pe un Mac cu macOS Catalina 10.15.6 sau o versiune ulterioară.

Sfaturi pentru măsurarea și calibrarea ecranului

Dacă nu obții rezultate consecvente pentru măsurarea și calibrarea ecranului, iată ce poți face.

Examinează mediul înconjurător

  • Controlează mediul ambiental pentru a reduce la minimum lumina străină care se reflectă în zona țintă de apertură a ecranului.

  • Apple recomandă măsurarea și calibrarea în medii cu temperaturi ambientale de 77 grade Fahrenheit sau mai reci. Pentru rezultate repetate, temperaturile ambientale trebuie să fie similare în timpul calibrării și în utilizările obișnuite.

Verifică modul de configurare a spectroradiometrului

  • Asigură-te că afișajul s-a încălzit timp de cel puțin 30 de minute și că este stabil termic.

  • Orientează metrul astfel încât să fie perpendicular pe ecran și la nivel cu axa x, pentru a reduce la minimum polarizarea.

  • Verifică setarea de expunere a metrului. Dacă metrul are un mod de expunere automată, activează-l. Astfel, vei optimiza citirile la diverse niveluri de luminanță. Dacă instrumentul tău de măsurare nu are un mod de expunere automată, consultă producătorul instrumentului pentru a afla configurările recomandate. Examinează opțiunile de configurare pentru poziționare și distanță focală, apertură, lățime de bandă, expunere, viteză de măsurare, sincronizarea afișajelor și alte caracteristici automate sau dinamice ale instrumentului.

  • Verifică dacă metrul are o setare a timpului de integrare. Folosește un timp de integrare mai mare dacă este posibil, pentru a obține rezultate mai exacte.

  • Dacă instrumentul tău de măsurare are o configurare automată pentru filtrul de densitate neutră, dezactivează-l.

Verifică modul de calibrare a spectroradiometrului

Verifică specificațiile producătorului pentru a stabili nivelul de toleranță a spectroradiometrului. Varianța observată poate rezulta din oricare dintre condițiile următoare:

  • Calibrări instrumentale diferite care utilizează incidențe diferite ale iluminanței A.

  • Incertitudinea aferentă fiecărei luminanțe A individuale.

  • Căi de design instrumental hardware și optice diferite, care au ca rezultat erori moștenite diferite.

Resetarea spectroradiometrului

Dacă instrumentul nu răspunde, contactează producătorul pentru instrucțiuni despre resetarea spectroradiometrului.

Află mai multe

Află mai multe despre presetările de referință pentru macOS incluse cu afișajul tău.

Informațiile despre produsele care nu sunt fabricate de Apple sau despre site-urile web independente care nu sunt controlate sau testate de Apple sunt furnizate fără recomandare sau aprobare. Apple nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește selectarea, funcționarea sau utilizarea site-urilor web sau produselor de la terți. Apple nu face niciun fel de declarații privind acuratețea sau fiabilitatea site-urilor web terțe. Contactează furnizorul acestor produse pentru a obține mai multe informații.

Data publicării: