După instalarea macOS Mojave sau a unei versiuni ulterioare, este posibil să vezi o alertă care spune că intrarea audio nu este accesibilă în timpul înregistrării. Sau este posibil să nu auzi sunete, să nu vezi unde sau să nu vezi mișcarea audiometrelor atunci când înregistrezi. Pentru a înregistra audio, permite aplicației să acceseze intrările audio:
- Închide aplicația pe care o folosești pentru a înregistra audio.
- Pe computerul Mac, selectează meniul Apple () > Preferințe sistem, fă clic pe opțiunea Securitate și intimitate, apoi fă clic pe Intimitate.
- Fă clic pe Microfon.
- Bifează caseta de selectare din dreptul unei aplicații pentru a-i permite să acceseze microfonul încorporat al computerului Mac, un microfon cu USB extern sau intrările unei interfețe audio externe.
- Deschide aplicația și încearcă din nou să înregistrezi audio.
Dacă folosești un microfon extern sau o interfață audio externă pentru înregistrare audio și aceasta tot nu funcționează, contactează producătorul dispozitivului tău pentru actualizări de software și informații privind compatibilitatea.
Află mai multe
Aici vei găsi mai multe resurse care te vor ajuta în timpul înregistrării audio.