Utilizarea funcției Dual SIM cu două cartele nano-SIM

În China continentală, Hong Kong și Macau, iPhone XS Max și iPhone XR sunt compatibile cu funcția Dual SIM în cazul în care se folosește o cartelă nano-SIM și una eSIM. Acest lucru îți permite să ai două numere de telefon pentru a efectua și primi apeluri și pentru a trimite mesaje text. 

Dacă nu te afli în China continentală sau te afli în Hong Kong ori Macao și ai un iPhone XS, află cum se utilizează funcția Dual SIM cu o cartelă eSIM.

Iată câteva dintre multiplele modalități prin care poți folosi funcția Dual SIM:

  • Folosește un număr pentru apelurile de afaceri și altul pentru apelurile personale.
  • Adaugă un plan de date local atunci când călătorești în afara țării sau a regiunii.
  • Separă planul de voce de planul de date.

Prin ambele numere de telefon poți efectua și primi apeluri vocale și poți trimite și primi mesaje SMS și MMS.* iPhone-ul tău poate folosi o singură rețea de date celulare la un moment dat.

* Această funcție utilizează tehnologia Dual SIM Dual Standby (DSDS), care permite efectuarea și primirea de apeluri cu ambele cartele SIM. Dacă unul dintre numere este în apel, apelurile primite pe celălalt număr vor fi direcționate către mesageria vocală.

De ce ai nevoie

Pentru a folosi funcția Dual SIM, ai nevoie de un dispozitiv iPhone XS Max sau iPhone XR cu iOS 12.1 sau o versiune ulterioară și de două cartele nano-SIM.

 

Iată cum se instalează cartelele nano-SIM:

Introdu o agrafă pentru hârtie sau un instrument de scoatere a cartelei SIM în gaura mică a suportul pentru cartele SIM, apoi împinge-l spre iPhone pentru a scoate suportul pentru cartele SIM; observă teșitura dintr-un colț al noii cartele SIM. Plasează noua cartelă SIM în partea inferioară a suportului – cartela se va potrivi numai într-o singură poziție din cauza teșiturii. Apoi introdu cealaltă cartelă SIM în partea superioară a suportului.

Cu cele două cartele nano-SIM instalate, introdu înapoi suportul pentru cartele SIM în dispozitiv în aceeași orientare ca atunci când ai scos-o. Suportul se potrivește numai într-o singură poziție.

În aczul în care cartelele SIM sunt protejate cu un număr de identificare personală (PIN), observă poziția – în față sau în spate – a fiecărei cartele SIM din suport. Dacă ți se solicită, introdu PIN-urile pentru cartela SIM din față și cartela SIM din spate.

Etichetează-ți planurile

După activarea celui de-al doilea plan, etichetează-ți planurile. De exemplu, poți eticheta un plan Afaceri, iar celălalt plan Personal.

Vei folosi aceste etichete atunci când alegi numărul de telefon de folosit pentru efectuarea sau primirea apelurilor și mesajelor, atunci când desemnezi un număr pentru date celulare și atunci când atribui un număr pentru contactele tale, astfel încât să știi ce număr să folosești.

Dacă mai târziu te răzgândești, poți să modifici etichetele mergând la Configurări > Date celulare și atingând numărul a cărui etichetă vrei s-o modifici. Apoi atinge Etichetă plan celular și selectează o etichetă nouă sau introdu o etichetă personalizată.

Stabilește modul în care interacționează planurile tale

Stabilește numărul implicit, pe care îl vor folosi aplicațiile iMessage și FaceTime și pe care îl vei folosi atunci când apelezi o persoană sau atunci când trimiți un mesaj unei persoane care nu se află în aplicația Contacte.

În acest ecran, alege numărul care dorești să fie cel implicit. De asemenea, poți alege numărul care va fi utilizat doar pentru date celulare. Celălalt număr de telefon va fi cel implicit.

Utilizați Principal ca linie implicită: dacă selectezi această opțiune, numărul principal va fi folosit în mod implicit pentru voce, SMS, date, iMessage și FaceTime. Numărul secundar va fi disponibil doar pentru voce și SMS.

Utilizați Secundar ca linie implicită: dacă selectezi această opțiune, numărul secundar va fi folosit pentru voce, SMS, date, iMessage și FaceTime. Numărul principal va fi disponibil doar pentru voce și SMS.

Utilizați Secundar doar pentru date celulare: poți selecta această opțiune atunci când călătorești în străinătate și vrei să păstrezi numărul principal pentru voce, SMS, iMessage și FaceTime. Acest lucru îți va permite să folosești numărul secundar pentru date.

Folosește două numere de telefon pentru apeluri, mesaje și date

Acum că dispozitivul tău iPhone este configurat pentru două numere de telefon, iată cum să le folosești.

Permite dispozitivului iPhone să rețină ce număr folosești

Când apelezi unul dintre contacte, nu va fi nevoie să alegi de fiecare dată numărul pe care să îl folosești. În mod implicit, dispozitivul iPhone va folosi aceleași număr pe care l-ai folosit ultima dată când ai apelat acel contact. Dacă nu ai mai apelat niciodată acel contact, dispozitivul iPhone va folosi numărul implicit. Dacă dorești, poți să specifici numărul de folosit pentru apelurile efectuate către un contact și primite de la un contact. Urmează acești pași:

  1. Atinge contactul.
  2. Atinge Plan celular preferat.
  3. Atinge numărul pe care vrei să-l folosești pentru acel contact.

Efectuează și primește apeluri

Poți să efectuezi și să primești apeluri telefonice folosind oricare dintre cele două numere de telefon.

Când ești într-un apel, un apel primit pe celălalt număr de telefon va fi direcționat către mesageria vocală, dacă ai configurat acest serviciu pentru operatorul tău.* Cu toate acestea, nu vei primi o notificare pentru apelul pierdut pe numărul secundar. Funcția Apel în așteptare este valabilă doar pentru apelurile primite pe același număr de telefon. Pentru a evita pierderea unui apel important, poți să activezi funcția de redirecționare a apelurilor și să direcționezi toate apelurile de pe un număr de telefon pe celălalt. Consultă operatorul pentru informații privind disponibilitatea funcției și pentru a afla dacă se aplică taxe suplimentare.

* Dacă roamingul de date este activat pentru numărul care folosește datele celulare, atunci Mesagerie vizuală și funcționalitatea MMS vor fi dezactivate pe numărul folosit doar pentru voce.

Comută numerele de telefon pentru un apel

Poți comuta liniile telefonice înainte de a efectua un apel. Dacă apelezi o persoană din lista Favorite, urmează acești pași:

  1. Atinge .
  2. Atinge numărul de telefon curent. 
  3. Atinge celălalt număr de telefon. 

Dacă folosești o tastatură, urmează acești pași:

  1. Introdu numărul de telefon.
  2. Atinge numărul de telefon în partea de sus a ecranului. 
  3. Atinge numărul pe care vrei să-l folosești.

Trimite mesaje cu iMessage și mesaje SMS/MMS

Poți trimite mesaje cu aplicația iMessage și poți folosi aplicația FaceTime pe una dintre liniile telefonice. Pentru a schimba linia care folosește aplicația iMessage, urmează acești pași: 

  1. Accesează Configurări > Mesaje. 
  2. Atinge Linie pentru iMessage și FaceTime.
  3. Selectează numărul de telefon pe care vrei să-l folosești.

Poți folosi funcția SMS/MMS pentru a trimite mesaje de pe oricare dintre cele două numere de telefon.* Poți comuta numerele de telefon înainte de a trimite un mesaj SMS/MMS. Iată cum:

  1. Deschide aplicația Mesaje.
  2. Atinge butonul Nou în colțul din dreapta sus al ecranului.
  3. Introdu numele contactului.
  4. Atinge numărul de telefon curent.
  5. Atinge numărul pe care vrei să-l folosești.

* Se pot aplica tarife suplimentare. Consultă operatorul.

Află semnificația pictogramelor de stare pentru funcția Dual SIM

Pictogramele din bara de stare din partea de sus a ecranului indică puterea semnalului pentru cei doi operatori de telefonie. Află care este semnificația pictogramelor de stare.

Poți vedea mai multe pictograme de stare când deschizi centrul de control.

Schimbă numărul pentru date celulare

Un singur număr poate folosi datele celulare la un moment dat. Pentru a schimba numărul care folosește date celulare, urmează acești pași:

  1. Accesează Configurări > Conexiune celulară.
  2. Atinge Date celulare. 
  3. Atinge numărul pe care vrei să folosești date celulare.

Dacă activezi funcția Comutare date celulare, în momentul în care te afli într-un apel vocal pe numărul folosit doar pentru voce, acel număr va fi comutat automat pentru a putea fi folosit atât pentru voce, cât și pentru date.* Acest lucru îți dă posibilitatea să folosești atât serviciile de voce, cât și serviciile de date cât timp te afli într-un apel.

Dacă dezactivezi funcția Comutare date celulare și ești activ pe un număr de voce care nu este desemnat pentru date celulare, atunci datele celulare nu vor funcționa cât timp te afli într-un apel.

Urmează acești pași pentru a activa funcția Comutare date celulare:

  1. Accesează Configurări > Conexiune celulară.
  2. Atinge Date celulare.
  3. Activează funcția Comutare date celulare.

* Linia de date va fi comutată automat pe durata apelului. Această comutare a datelor celulare nu va funcționa dacă folosești roamingul de date în acel moment. Consultă operatorul pentru informații privind disponibilitatea funcției și pentru a afla dacă se aplică taxe suplimentare.

Gestionează configurările celulare

Pentru a schimba configurările celulare pentru fiecare dintre planurile tale, urmează acești pași:

  1. Accesează Configurări > Conexiune celulară.
  2. Atinge numărul pe care vrei să-l schimbi.
  3. Atinge fiecare opțiune și configureaz-o în mod normal.

Data publicării: