Redarea conținutului audio la mai multe difuzoare prin AirPlay

Poți reda simultan conținut audio la mai multe difuzoare din locuința ta.

După ce configurezi mai multe dispozitive Apple TV, HomePod sau alte dispozitive audio în aplicația Locuință pe un dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch, poți reda simultan muzică și conținut audio în mai multe camere ale locuinței. De asemenea, poți să redai și să controlezi muzică în funcție de zone, de exemplu la etaj sau la parter.

Folosește dispozitivul iOS, computerul Mac sau PC cu iTunes, ori dispozitivul Apple TV sau HomePod pentru a controla muzica ori folosește Siri pentru a reda muzică în locuință.

Înainte de a putea reda conținut audio de la mai multe surse, asigură-te că ai cele mai recente versiuni de software pe toate dispozitivele și difuzoarele Apple. Află mai multe despre ce este necesar pentru AirPlay.

     

De pe iPhone, iPad sau iPod touch

Redă muzică pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch1, apoi controlează unde se redă din centrul de control:

  1. Deschide centrul de control.
  2. Apasă tare sau atinge lung fereastra audio din colțul din dreapta-sus pentru a deschide controalele audio. Dacă nu vezi celelalte dispozitive prin care dorești să redai conținut audio, atinge  pentru a comuta de la controalele pentru redare la opțiunile pentru AirPlay.
  3. Atinge fiecare dispozitiv prin care dorești să redai conținutul audio curent.

1 Poți, de asemenea, să folosești aplicația Muzică, aplicația Podcasturi sau alte aplicații pentru a reda conținut audio prin mai multe dispozitive. Atunci când asculți o melodie sau un podcast, atinge playerul din partea de jos a ecranului, atinge  și apoi selectează dispozitivele pe care dorești să redai prin AirPlay.

 

De pe Mac sau PC

  1. Deschide iTunes și redă muzică.
  2. În partea de sus a ferestrei iTunes, fă clic pe .
  3. Bifează caseta din dreapta numelui dispozitivului pentru a reda prin acesta conținutul audio care se redă curent. Dacă alegi să redai prin AirPlay pe un dispozitiv Apple TV, este posibil să ți se solicite să introduci un cod de acces.

iTunes are funcționalitate limitată pentru redarea de conținut audio la mai multe difuzoare.

De pe Apple TV sau HomePod

Poți să folosești Siri pentru a reda muzică în toată locuința. Pe Apple TV, poți, de asemenea, să adaugi și alte difuzoare.

  1. Dacă asculți muzică, glisează în sus pe telecomandă și selectează . Sau apasă lung pe  pe telecomandă.
  2. Selectează fiecare dispozitiv suplimentar prin care dorești să redai conținut audio.

Funcția de redare prin AirPlay de pe Apple TV sau HomePod este momentan în versiunea beta.

Obține ajutor

  • Dacă redarea muzicii se oprește în mod neașteptat, folosește dispozitivul sau Siri pentru a porni din nou redarea muzicii. În unele situații, este posibil ca aplicația Locuință să utilizeze dispozitivul HomePod sau Apple TV ca sursă audio pentru redarea în flux a muzicii dintr-un mediu online (chiar dacă dispozitivul tău HomePod sau Apple TV nu redă în mod curent muzică). Utilizarea Siri pe dispozitivul respectiv sau efectuarea altei activități poate cauza oprirea redării oriunde. De asemenea, poți să folosești un dispozitiv iOS sau un computer cu iTunes ca hub pentru redarea în flux manuală a muzicii.
  • Dacă nu poți bifa caseta pentru a adăuga muzica redată curent la HomePod, Apple TV sau difuzor, este posibil să fie necesară actualizarea dispozitivului. Află mai multe despre ce este necesar pentru AirPlay.
  • Dacă trebuie să schimbi camera în care se află difuzorul, să redenumești un difuzor sau să configurezi două difuzoare HomePod pentru redare stereo, poți să-ți gestionezi difuzoarele și dispozitivele audio în aplicația Locuință.
  • Ai nevoie în continuare de ajutor? Află cum trebuie să procedezi dacă ai în continuare probleme cu AirPlay.
Data publicării: