Dacă ai pierdut telecomanda Apple TV Remote

Îți poți găsi telecomanda Apple TV Remote sau Siri Remote (a 2-a generație) sau o versiune ulterioară folosind dispozitivul iPhone. De asemenea, poți folosi telecomanda Apple TV Remote din Centrul de control sau poți înlocui telecomanda.

Găsește-ți telecomanda Siri Remote sau Apple TV Remote (a 2-a generație) și versiunile ulterioare folosind dispozitivul iPhone

Pentru a găsi telecomanda folosind dispozitivul iPhone, acesta trebuie să aibă instalat sistemul iOS 17 sau o versiune ulterioară, iar dispozitivul Apple TV trebuie să aibă instalat sistemul tvOS 17 sau o versiune ulterioară.

  1. Deschide Centrul de control pe iPhone. 
    • Pe un dispozitiv iPhone X și modelele ulterioare, glisează în jos din colțul din dreapta sus al ecranului. 
    • Pe dispozitive iPhone SE, iPhone 8 și modele anterioare, glisează în sus din marginea de jos a ecranului.
  2. Atinge Apple TV Remote.
  3. Atinge lista de dispozitive, apoi atinge Găsire în dreptul telecomenzii pierdute.
    Butonul Găsire din versiunea iOS a Apple TV Remote apare lângă dispozitivul asociat
  4. Urmează instrucțiunile de pe iPhone pentru a-ți localiza telecomanda. Cercul de pe ecran crește, iar textul se modifică în sensul că se apropie până ajunge în punctul de sosire, pe măsură ce te apropii de telecomandă.
    Pe ecranul unui iPhone apare un cerc albastru mare conținând cuvântul „aproape”

Utilizarea telecomenzii Apple TV Remote din centrul de control

Dacă ai pierdut telecomanda dispozitivului Apple TV 4K sau Apple TV HD, poți configura și folosi telecomanda Apple TV Remote de pe iPhone sau iPad.

Înlocuiește-ți telecomanda Apple TV Remote

  • Dacă ai un Apple TV 4K sau Apple TV HD, poți folosi o telecomandă Siri Remote (prima generație sau un model ulterior), Apple TV Remote (prima generație sau un model ulterior) sau Apple Remote.
  • Dacă ai un Apple TV (a 3-a generație), trebuie să folosești o telecomandă Apple Remote. 

Află cum să identifici telecomanda ta Apple TV

Poți cumpăra o telecomandă nouă pentru dispozitivul tău Apple TV din Apple Online Store, Apple Store sau de la alt comerciant. Sau află cum să folosești o telecomandă bazată pe rețea cu dispozitivul tău Apple TV.

  

Data publicării: