Obține ajutor pentru Siri pe dispozitivul tău iPhone, iPad sau iPod touch

Află ce trebuie să faci dacă Siri nu funcționează conform așteptărilor.

Dacă Siri nu este disponibilă sau nu înțelege sau răspunde la întrebări

Este posibil ca Siri să îți spună ceva de genul „Sorry, I'm having trouble connecting to the network” („Îmi pare rău, nu mă pot conecta la rețea”) sau „Try again in a little while” („Încearcă din nou peste puțin timp”). Este posibil să există o problemă de conectivitate la rețea. Verifică-ți conexiunea la internet și încearcă din nou mai târziu.

Dacă Siri tot nu funcționează conform așteptărilor, încearcă acești pași. După fiecare pas, încearcă să vezi dacă Siri funcționează.

  1. Pe dispozitivul iOS, accesează Configurări > Siri și căutarea și asigură-te că opțiunile Ascultare “Hey Siri” și Apăsare buton principal pt. Siri sau Apăsare buton lateral pentru Siri* sunt activate. De asemenea, accesează Configurări > General > Restricții și asigură-te că opțiunea Siri și dictarea nu este dezactivată. 
  2. Repornește dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch.
  3. Accesează Configurări > Siri și căutarea și dezactivează opțiunile “Hey Siri” și Apăsare buton principal pt. Siri sau Apăsare buton lateral pentru Siri*. Apoi, activează-le pe amândouă din nou.
  4. Dacă utilizezi un dispozitiv iOS, încearcă să utilizezi Siri cu un set de căști cu microfon. Dacă Siri funcționează numai atunci când folosești un set de căști cu microfon, obține ajutor pentru microfoanele dispozitivului tău.

Dacă Siri tot nu funcționează, contactează Asistența Apple.

Dacă “Hey Siri” nu funcționează

  1. Accesează Configurări > Siri și căutarea și asigură-te că opțiunea “Hey Siri” este activată.
  2. Asigură-te că dispozitivul este cu fața în sus. Dacă așezi dispozitivul cu fața în jos, opțiunea “Hey Siri” se dezactivează. Dacă ai un Smart Cover pe dispozitivul iPad, acesta va dezactiva funcționalitatea “Hey Siri” dacă este închis.
  3. Dacă ai un dispozitiv iPhone 6 sau un model anterior, un dispozitiv iPad (majoritatea modelelor) sau un dispozitiv iPod touch, trebuie să-l conectezi la o sursă de alimentare pentru a folosi funcționalitatea “Hey Siri”. Dacă ai un dispozitiv iPhone 6s sau o versiune ulterioară sau iPad Pro (12,9 inchi) (a 2-a generație), iPad Pro 10,5 inchi sau iPad Pro (9,7-inchi), nu trebuie să-l conectezi la o sursă de alimentare pentru a folosi funcționalitatea “Hey Siri”.

Dacă funcționalitatea “Hey Siri” tot nu funcționează, dezactiveaz-o și reactiveaz-o.

Află mai multe

Dacă activezi Siri accidental în timp ce ai dispozitivul iPhone în buzunar, poți dezactiva opțiunea Apăsare buton principal pt. Siri sau Apăsare buton lateral pentru Siri*. Află mai multe despre Comenzi vocale pe dispozitivul tău iPhone.

Află cum poți utiliza Siri pentru a trimite mesaje, pentru a efectua apeluri, pentru a consulta calendarul și altele.

* Opțiunea Apăsare buton lateral pentru Siri este disponibilă numai pe dispozitive iPhone X.

Data publicării: