Întrebări frecvente despre ATLAS

Informații despre Apple Technical Learning Administration System (ATLAS).

Ce este ATLAS?

ATLAS (Apple Technical Learning Administration System) este site-ul web al cursurilor de instruire de service ale AppleCare ce include cursuri de instruire online și alte resurse de învățare. Utilizează ATLAS pentru a te pregăti pentru certificările necesare pentru repararea produselor Apple.

Cum pot să accesez ATLAS?

Pentru a accesa ATLAS, trebuie să ai un cont Global Service Exchange (GSX) activ sau să achiziționezi Cursurile de instruire pentru tehnicieni AppleCare.

  • Conturile GSX sunt limitate pentru tehnicienii care lucrează în unitățile de service autorizate Apple. Dacă tocmai ai primit un cont GSX, așteaptă 24 de ore și apoi accesează site-ul web ATLAS.
  • Distribuitorii autorizați Apple și Apple Online Store comercializează Cursurile de instruire pentru tehnicieni AppleCare în multe părți ale lumii. Te rugăm să vizitezi secțiunea de înregistrare pentru asistența AppleCare Enterprise pentru a-ți înregistra calitatea de membru. La 24 de ore de la înregistrare, accesează site-ul web ATLAS.

De ce nu pot să văd cursurile?

Dacă te-ai înregistrat și nu poți să vezi cursurile în ATLAS, este posibil ca înregistrarea ta să fie încă în curs de procesare. Așteaptă 24 de ore de la înregistrare și apoi încearcă din nou.

Cum găsesc cursurile de care am nevoie?

Dacă studiezi pentru un anumit examen de certificare, fă clic pe meniul Cursuri în ATLAS și selectează Cursuri la alegere. Fă clic pe secțiunea de subiecte corespunzătoare din coloana din mijloc pentru pista de certificare:

  • Elemente fundamentale de service 2018 pentru examenul privind elementele fundamentale de service Apple (SVC-18A)
  • ACMT 2018 pentru examenul de certificare de service Mac ACMT 2018 (MAC-18A)
  • ACiT 2018 pentru examenul de certificare de service iOS ACiT 2018 (iOS-18A)

De asemenea, poți să cauți cursurile după denumire. Utilizează câmpul de căutare din colțul din dreapta sus al ecranului ATLAS.

De ce nu pot să văd niciun curs?

În general, cursurile ATLAS sunt disponibile în secțiunea Cursuri la alegere. Dacă ți s-a spus că există un anumit curs obligatoriu în ATLAS, poți să cauți cursul respectiv.

Cum sunt organizate cursurile?

Cursurile ATLAS sunt împărțite pe capitole și pagini. Capitolele sunt identificate prin cercurile din bara de progres gri deschis din partea de sus a ecranului, iar paginile pot fi găsite în cadrul fiecărui capitol. Când finalizezi un capitol, cercul corespunzător devine verde. Folosește săgețile din stânga și din dreapta paginii pentru a naviga prin curs.

De ce nu pot să finalizez un curs?

Trebuie să parcurgi toate paginile din fiecare capitol al cursuluii într-o singură sesiune. Dacă închizi un capitolul înainte de a vizualiza toate paginile acestuia și înainte de finaliza toate interacțiunile din acesta, va trebui să începi din nou acel capitol. De asemenea, un capitol nu este finalizat dacă nu ai terminat toate exercițiile sau chestionarele.

Când finalizezi un curs, toate cercurile din bara de progres gri deschis din partea de sus a ecranului devin verzi.Dacă cercurile sunt verzi, dar primești o eroare, reîmprospătează pagina web în browser. Dacă un capitol este galben, înseamnă că nu l-ai finalizat.

De ce nu pot să completez un chestionar?

Fiecare chestionar asociat cursului te informează când ai terminat. În majoritatea cazurilor, trebuie să răspunzi la toate întrebările chestionarului pentru a finaliza chestionarul. Dacă nu este afișată o notificare de finalizare, verifică dacă ai răspuns la toate întrebările. Dacă este necesar, reîmprospătează pagina chestionarului și completează-l din nou.

Unde pot trimite comentarii sau întrebări despre cursurile ATLAS?

Fiecare curs include un link de feedback pentru raportarea problemelor legate de conținutul cursului. Trimiteți un feedback ATLAS mai general sau întrebări la svc.trng@apple.com.

Data publicării: