Utilizarea accesoriilor Bluetooth cu un dispozitiv Apple TV

Află cum să asociezi accesoriile Bluetooth cu un dispozitiv Apple TV și află ce să faci dacă nu poți asocia un accesoriu sau dacă își pierde conectivitatea în timpul utilizării.

Asocierea sau disocierea unui accesoriu Bluetooth

  1. Plasează accesoriul Bluetooth în modul Asociere utilizând instrucțiunile însoțitoare.

  2. Pe dispozitivul Apple TV, accesează Configurări > Telecomenzi și dispozitive > Bluetooth. Dispozitivul Apple TV va căuta accesorii Bluetooth aflate în apropiere.

  3. Selectează accesoriul Bluetooth.

  4. Dacă ți se solicită, introdu un cod alcătuit din patru cifre sau un PIN. Pe dispozitivul Apple TV, accesoriul trebuie să apară acum în Dispozitivele dvs.

Pentru a disocia, selectează accesoriul, apoi selectează Disociați dispozitivul.

Dacă nu poți asocia un accesoriu Bluetooth sau dacă își pierde conectivitatea

Urmează acești pași. După fiecare pas, vezi dacă ai în continuare nevoie de ajutor.

  1. Asigură-te că ești în zona de acoperire a dispozitivului Apple TV și că nu există interferențe în zona respectivă.

  2. Asigură-te că accesoriul este încărcat complet și alimentat.

  3. Asigură-te că software-ul de pe accesoriul Bluetooth și de pe dispozitivul Apple TV este actualizat. De exemplu, dacă ai căști wireless Beats, caută actualizări pentru firmware.

  4. Deplasează dispozitivul Apple TV în altă locație, lângă televizor.

  5. Caută accesoriul în Configurări > Telecomenzi și dispozitive > Bluetooth. Dacă vezi accesoriul, însă nu te poți conecta la acesta, utilizează pașii de mai sus pentru a disocia accesoriul. Apoi încearcă din nou asocierea.

  6. Dacă ai nevoie de mai mult ajutor pentru conectarea sau utilizarea unui accesoriu Bluetooth cu dispozitivul tău Apple TV, contactează producătorul accesoriului.

Dispozitivele Apple TV 4K și Apple TV HD sunt livrate peste tot cu aceeași telecomandă. În țările și regiunile care acceptă Siri, telecomanda este denumită Siri Remote. În celelalte țări și regiuni este denumită Apple TV Remote. Siri funcționează cu oricare dintre telecomenzi, atât timp cât dispozitivul Apple TV 4K sau Apple TV HD este configurat cu o limbă și o țară sau o regiune care acceptă Siri.

Data publicării: