Folosește modul Consum redus pentru a economisi autonomia bateriei dispozitivului iPhone

Modul Consum redus reduce cantitatea de energie pe care o folosește dispozitivul iPhone atunci când nivelul bateriei devine redus.

     

Pentru a activa sau a dezactiva modul Consum redus, accesează Configurări > Baterie. De asemenea, poți activa și dezactiva modul Consum redus din centrul de control. Accesează Configurări > Centrul de control > Personalizare comenzi, apoi selectează modul Consum redus pentru a-l adăuga la centrul de control.

Când modul Consum redus este activat, dispozitivul iPhone va funcționa mai mult până când va fi nevoie să îl încarci, însă este posibil ca actualizarea sau finalizarea anumitor funcționalități să dureze mai mult. De asemenea, este posibil ca unele activități să nu poată fi îndeplinite până când nu dezactivezi modul Consum redus sau încarci bateria dispozitivului iPhone la cel puțin 80%.

Modul Consum redus reduce sau afectează aceste funcționalități:

  • Preluarea de e-mailuri
  • „Hey Siri”
  • Reîmprospătarea în fundal a aplicațiilor
  • Descărcările automate
  • Unele efecte vizuale
  • Blocarea automată (va avea ca valoare implicită 30 de secunde)
  • Biblioteca foto iCloud (serviciul va fi întrerupt temporar)

Atunci când modul Consum redus este activat, bateria din bara de stare va fi de culoare galbenă. Vei vedea  și procentul bateriei. După ce încarci bateria dispozitivului iPhone la cel puțin 80%, modul Consum redus se dezactivează automat.

Modul Consum redus este disponibil numai pe iPhone.

Află mai multe

11.3 adaugă funcționalități noi pentru a afișa sănătatea bateriei și pentru a recomanda înlocuirea unei baterii. Află mai multe în secțiunea Bateria și performanțele dispozitivului iPhone. De asemenea, poți afla cum să maximizezi autonomia și durata de exploatare a bateriei.

Data publicării: