- Asigură-te că pe dispozitiv există cea mai recentă versiune de iOS sau iPadOS.
- Dacă folosești un dispozitiv Apple care nu este iPhone, asigură-te că ești autentificat în iMessage cu ID-ul Apple.
Tipuri de mesaje text de grup
Există trei tipuri de mesaje de grup pe care le poți vedea: mesajul iMessage de grup, MMS-ul de grup și SMS-ul de grup. Aplicația Mesaje alege automat tipul de mesaj de grup pe care-l trimite în funcție de setările tale, de conexiunea la rețea și de planul tarifar pe care-l ai la operatorul de telefonie. De exemplu:
- Dacă tu și destinatarii folosiți dispozitive Apple și aplicația iMessage este activată, mesajul de grup este trimis ca mesaj iMessage.
- Dacă trimiți un mesaj de grup unor persoane care nu folosesc aplicația iMessage, mesajul este trimis ca mesaj SMS sau MMS.
Mesaj iMessage de grup
Aceste mesaje apar în baloane de text de culoare albastră. Acestea trec prin Apple în loc de operatorul tău de telefonie și sunt protejate prin criptare end-to-end. Într-un mesaj iMessage de grup, oricine poate:
- Să trimită și să primească mesaje foto, video și audio
- Să vadă toate răspunsurile din grup
- Să trimită și să primească efecte de mesaje, cum ar fi schițe, animații, efecte cu bule și multe altele
- Să partajeze locația cu grupul
- Să denumească grupul, să adauge sau să elimine persoane din grup, să dezactiveze sunetul notificărilor sau să părăsească grupul
Mesaje MMS de grup
Aceste mesaje apar în baloane de text verzi și sunt transferate de operatorul de telefonie în loc de Apple. Într-un MMS de grup, oricine poate:
- Să trimită și să primească poze și videoclipuri
- Să vadă toate răspunsurile din grup
- Să dezactiveze sunetul notificărilor
Mesaj SMS de grup
Și aceste mesaje apar în baloane de text verzi și sunt transferate de operatorul de telefonie. Mesajele SMS de grup nu sunt compatibile cu fișiere multimedia atașate, cum ar fi poze sau videoclipuri. Toate răspunsurile dintr-un mesaj SMS de grup sunt trimise ca mesaje text individuale, iar destinatarii nu pot vedea celelalte răspunsuri din grup.
Află cum să redirecționezi mesaje text SMS/MMS pe toate dispozitivele tale, cum ar fi de pe iPad pe Mac.
Trimiterea unui mesaj text de grup
- Deschide Mesaje și apasă butonul Compuneți
.
- Introdu numele sau atinge butonul Adăugați
pentru a adăuga persoane din contactele tale.
- Introdu mesajul, apoi atinge butonul Trimiteți
.
Pentru a trimite un mesaj MMS de grup pe un iPhone, asigură-te că mesageria MMS este activată. Accesează Configurări > Mesaje și activează opțiunea Mesagerie MMS. Dacă nu vezi nicio opțiune de activare a mesageriei MMS sau a mesageriei de grup, contactează-ți operatorul de telefonie pentru a vedea dacă planul tău este compatibil cu mesageria MMS în grup.
Cu iOS 15 și iPadOS 15, pozele, linkurile și celelalte conținuturi trimise în mesajul de grup vor apărea în secțiunea Partajate cu dvs. din aplicațiile cu conținut corespunzătoare. Dacă nu vrei să vezi pozele și celelalte conținuturi în Partajate cu dvs., accesează mesajul de grup, atinge partea de sus a firului de conversație, apoi dezactivează opțiunea Afișați în Partajate cu dvs.
Mai multe opțiuni cu aplicația Mesaje
- Află cum să lași un mesaj de grup, sau să adaugi ori să elimini pe cineva dintr-un grup.
- Începe un apel FaceTime de grup din Mesaje cu o simplă atingere.