Despre preautorizările cardului de plată din App Store sau din iTunes Store

Află de ce este posibil să vezi o debitare în așteptare de la Apple pe cardul tău de plată.

Când actualizezi informațiile de plată din App Store sau din iTunes Store sau când adaugi un membru în grupul Partajare familială, este posibil să fie plasată o preautorizare temporară pentru o sumă nominală asupra modalității de plată pe care ai înregistrat-o. La fel ca mulți alți comercianți, Apple utilizează preautorizările pentru a confirma faptul că ai un cont de plată activ și suficiente fonduri disponibile pentru a efectua achiziții.

De exemplu, în SUA, este posibil să vezi o preautorizare în sumă de 1 USD. Dacă locuiești într-o altă țară sau regiune, este posibil să vezi o altă sumă, în moneda țării sau regiunii tale.

Dacă vezi debitări în sume mai mari, obține ajutor în legătură cu debitări nefamiliare din App Store sau din iTunes Store.

Despre perioada de preautorizare

Preautorizările sunt eliminate de către emitentul cardului după o perioadă scurtă. Durata exactă pentru eliminarea solicitărilor de autorizare diferă în funcție de instituția financiară. Dacă folosești un card de debit, este posibil să vezi preautorizările drept debitări pe extrasul de cont online. Aceste debitări vor fi stornate în mod automat de instituția financiară.

Dacă ai întrebări despre modul în care cardul tău gestionează solicitările de autorizare, ia legătura cu instituția financiară.


Obține ajutor suplimentar pentru facturare

Data publicării: