Schimbarea fundalului pe iPhone

Dorești să schimbi fundalul pe iPhone? Poți alege o imagine de la Apple dintre pozele tale. Află cum.

Deschide Configurări pe iPhone

Accesează Configurări, atinge Fundal, apoi atinge Alegeți alt fundal.

Alege o imagine

Alege o imagine din secțiunile Dinamic, Static, Live sau una dintre pozele tale. Fundalurile implicite se schimbă cu fiecare actualizare a software-ului iOS.

Pentru a alege un fundal Live sau o poză Live Photo, ai nevoie de un dispozitiv iPhone 6s sau un model ulterior.

iPhone 11, iPhone 11 Pro, iPhone 11 Pro Max, iPhone XR și iPhone SE nu acceptă fundalul live.

Mută imaginea și alege o opțiune de afișare

Glisează pentru a muta imaginea. Sau apropie ori depărtează două degete pentru a mări sau a micșora imaginea pentru a se potrivi pe ecran. 

Este posibil ca unele poze să nu poată fi mutate și redimensionate.

Poți alege opțiunea Perspectivă pentru ca fundalul să se miște odată cu înclinarea ecranului. Sau poți alege opțiunea Static pentru ca fundalul să nu se miște. Opțiunea de afișare Perspectivă nu este disponibilă atunci când funcția Reducere mișcare este activată sau atunci când opțiunea Mod Consum redus este activată.

După ce ai terminat ajustarea imaginii, atinge Fixați. Sau atinge Anulați pentru a relua procesul.

Configurează fundalul și alege unde dorești să apară

Poți configura fundalul drept ecran principal, drept ecran de blocare sau drept ambele. Ecranul principal apare atunci când dispozitivul iPhone este deblocat. Ecranul de blocare apare când activezi dispozitivul iPhone. De asemenea, poți să activezi Aspectul întunecat, pentru ca dispozitivul iPhone să estompeze fundalul în funcție de lumina ambientală. Accesează Configurări > Fundal, apoi selectează Aspectul întunecat estompează fundalul pentru a activa opțiunea.

Pentru a vedea fundalul nou, blochează dispozitivul iPhone sau accesează ecranul principal.

Data publicării: