Ce este nou în actualizările pentru macOS Tahoe
Actualizările pentru macOS Tahoe îmbunătățesc stabilitatea, performanța sau compatibilitatea computerului Mac și sunt recomandate pentru toți utilizatorii sistemului de operare macOS Tahoe.
macOS Tahoe 26
macOS Tahoe introduce un design nou extraordinar și funcții Apple Intelligence, împreună cu modalități plăcute de a lucra pe toate dispozitivele tale și de a-ți spori productivitatea.
Design nou cu Liquid Glass
Noul design face ca elementele emblematice ale macOS să fie noi și totuși familiare. O bară de meniu transparentă face ca ecranul să se simtă mai mare. Aplicațiile cu bare laterale și bare de instrumente Liquid Glass reflectă și refractă conținutul pe care îl vizualizezi, atrăgând mai multă atenție asupra conținutului. Și poți personaliza pictogramele și widgeturile, oferindu-le un aspect luminos, întunecat, colorat sau transparent, care să se potrivească cu stilul tău.
Personalizarea aspectului dosarelor
Pentru a face dosarele ușor de recunoscut, le poți da un aspect deosebit. Acum poți alege o culoare unică și poți adăuga emojiuri sau simboluri.
Personalizarea centrului de control
Bucură-te de mai multe moduri de a personaliza comenzile din centrul de control și felul în care sunt afișate. Adaugă noi comenzi de pe Mac și chiar aplicații pentru iPhone, inclusiv dintre aplicațiile terțe preferate. Aranjează-le cum dorești și creează chiar pagini de comenzi. De asemenea, poți plasa comenzi direct în bara de meniu pentru acces mai ușor.
Comunicare fără probleme în mai multe limbi cu funcția Traducere în timp real
Cu Apple Intelligence, funcția Traducere în timp real te ajută să traduci automat texte în Mesaje, să urmărești conversații cu subtitrări traduse în timp real în apeluri FaceTime sau să obții traducere în timp real a conversațiilor în aplicația Telefon.* Aceasta funcționează în întregime pe dispozitiv, astfel încât conversațiile personale să rămână personale.
Crearea unor scurtături incredibil de puternice
Aplicația Scurtături este și mai bună datorită Apple Intelligence. Acțiunile inteligente pot face rezumatul textului, pot crea imagini sau pot accesa direct modelele Apple Intelligence.* Iar cu automatizările de pe Mac poți face ca scurtăturile să se execute automat în funcție de condiții, precum ora din zi, actualizările de fișiere sau de dosare, conectarea la un monitor extern și multe altele.
Opțiuni noi pentru crearea Genmoji
Amestecă simbolul emoji preferat cu descrieri pentru a crea ceva nou.* Și obține mai mult control asupra unor Genmoji inspirate de familie și prieteni, cu noi opțiuni, cum ar fi personalizarea coafurii, pentru a se potrivi cu cel mai recent aspect al persoanei.
Mai multe moduri de a crea imaginea perfectă în Image Playground
Obține mai mult control asupra imaginilor inspirate de persoanele din biblioteca ta foto, cu noi opțiuni pentru schimbarea expresiilor sau a coafurii, pentru a se potrivi cu cel mai recent aspect al persoanei.* De asemenea, poți să accesezi noi stiluri ChatGPT, precum Acuarelă sau Pictură în ulei și să folosești Orice stil pentru a descrie ceea ce dorești.
Vizualizarea Activității live de pe iPhone pe Mac
Funcția Continuitate devine și mai bună cu funcția Activități live. Deține controlul asupra activităților pe care le-ai început pe iPhone, cum ar fi urmărirea progresului comenzii Uber Eats, direct din bara de meniu de pe Mac. Poți chiar să faci clic pe Activitate live pentru a deschide aplicația în Oglindire iPhone.
Aplicație Telefon nouă
Cu ajutorul funcției Continuitate, noua aplicație Telefon pentru Mac îți permite să transferi apeluri celulare de pe dispozitivul iPhone din apropiere. Funcția Filtrare apel te ajută să gestionezi apelurile nedorite, aflând cine și de ce te apelează, fără a te întrerupe. De asemenea, poți să accesezi funcționalități familiare, inclusiv Recente, Contacte și Mesaje vocale, și altele noi, precum Asistență reținere apel și Traducere în timp real.*
Concentrare asupra conversațiilor din aplicația Mesaje
Pentru a te ajuta să te concentrezi asupra a ceea ce contează, noile instrumente de evaluare filtrează numerele necunoscute din lista de conversații până când le marchezi ca fiind cunoscute, iar detectarea spamului pe dispozitiv ajută la filtrarea spamului. De asemenea, poți adăuga un fundal la conversație pentru a-i oferi un aspect deosebit. Și trimite sondaje prietenilor și familiei prin iMessage, apoi urmărește voturile live.*
Descoperă noi modalități de a naviga în Spotlight
Spotlight îți permite să vezi toate aplicațiile, să găsești fișierele recente sau sugerate, să descoperi acțiuni pe care le poți efectua și să vizualizezi istoricul clipboardului. Lansează Spotlight din bara de meniu și selectează butonul Aplicații, Fișiere, Acțiuni sau Clipboard, care va apărea lângă câmpul de căutare.
Realizarea de acțiuni direct din Spotlight
Acum poți realiza sute de acțiuni noi de sistem și în aplicații direct din Spotlight, cum ar fi trimiterea de mesaje, crearea unui eveniment și executarea de scurtături, toate fără a ridica mâinile de pe tastatură. Și, pentru ca lucrurile să poată fi rezolvate mai rapid, Spotlight atribuie automat taste rapide acțiunilor pe care le efectuezi, ca să le poți executa cu doar câteva caractere.
Bucură-te de noua aplicație Apple Games
Aplicația Apple Games este unica ta destinație pentru jocuri. Descoperă cele mai recente actualizări ale jocurilor tale, cum ar fi evenimente din jocuri, actualizări majore și jocuri pe care prietenii tăi le joacă. Accesează întreaga bibliotecă de jocuri. Și participă la competiții alături de prieteni.
* Apple Intelligence este disponibilă în versiune beta. Este posibil ca anumite funcții să nu fie disponibile în toate regiunile sau limbile. Pentru informații despre funcțiile și limbile disponibile și pentru cerințele de sistem, consultă support.apple.com/121115.
Este posibil ca unele funcții să nu fie disponibile în toate regiunile sau pentru toate dispozitivele Apple.