Dacă nu îți poți valorifica promoția pentru un abonament Apple
Dacă întâmpini o problemă când încerci să îți valorifici promoția sau încercarea gratuită pentru Apple TV+, Apple Fitness+, Apple Music, Apple Arcade sau Apple News+, încearcă acești pași.
Asigură-te că îndeplinești condițiile de eligibilitate
Pentru a vedea dacă încercarea gratuită promoțională este în continuare aplicabilă, vizitează apple.com/promo. Majoritatea ofertelor sunt disponibile doar pentru o perioadă limitată de timp și doar pentru persoanele care se abonează pentru prima dată. Dacă ai avut un abonament în trecut sau ai participat la un serviciu Apple prin intermediul unui plan de partajare familială, este posibil să nu întrunești condițiile de eligibilitate pentru a valorifica oferta. Pentru a te asigura că dispozitivul sau abonamentul pe care l-ai achiziționat întrunește condițiile ofertei, citește termenele și condițiile.
Dacă oferta ta nu este afișată, probabil că provine de la o altă companie. Ia legătura cu compania respectivă pentru a obține ajutor în legătură cu valorificarea ofertei.
Pentru asistență în legătură cu o ofertă de abonament de la un dezvoltator de aplicații, află cum să procedezi.
Verifică dacă tu sau un membru al familiei a valorificat deja oferta
Dacă tu sau un membru al familiei a valorificat deja oferta, nu o vei mai putea valorifica din nou.
Actualizează software-ul dispozitivului
Actualizează la cea mai recentă versiune de iOS sau iPadOS, macOS, watchOS sau tvOS. Încearcă să valorifici din nou promoția.
Autentifică-te pe dispozitivul eligibil
Pentru a valorifica unele promoții, trebuie să te autentifici în contul tău Apple de pe dispozitivul eligibil. Încearcă să valorifici din nou promoția.
Dacă dispozitivul tău eligibil este un computer Mac pe care tocmai l-ai configurat, ar putea fi necesar să aștepți cel puțin 4 ore pentru ca oferta să apară.
Contactează Asistența Apple
Dacă ai încercat acești pași și în continuare nu poți valorifica oferta, contactează Asistența Apple.