Alerte guvernamentale, de urgență și de siguranță îmbunătățite pe Apple Watch

Află cum să primești și să gestionezi alerte de urgență, guvernamentale și de siguranță îmbunătățite pe Apple Watch.

Despre alertele guvernamentale și de urgență

Poți primi alerte de urgență, guvernamentale și de siguranță publică pe Apple Watch. În cazul unei urgențe, iată ce este posibil să vezi:

  • Alerte emise de guvernul țării sau al regiunii în care te afli

  • Alerte care implică amenințări iminente la adresa siguranței sau vieții

  • Alerte pentru condiții meteorologice extreme

  • Alerte AMBER (America's Missing: Broadcast Emergency Response)*

  • Alertele de siguranță publică*

* Alertele AMBER și cele de siguranță publică nu sunt disponibile în toate țările și regiunile.

Gestionarea preferințelor pentru alerte guvernamentale

În mod implicit, alertele guvernamentale sunt activate pe dispozitivul tău.1Atunci când primești o alertă guvernamentală, se aude un sunet special care este similar celui al unei alarme.

  1. Pe iPhone, deschide aplicația Configurări, apoi atinge Notificări.

  2. Derulează până în partea de jos a ecranului.

  3. În Alerte guvernamentale, activează sau dezactivează tipul de alertă.2 Când activezi o alertă pe iPhone, se activează și pentru Apple Watch.

1. Alertele guvernamentale sunt acceptate atunci când se folosește o cartelă SIM de la un operator de telefonie acceptat. Dispozitivul Apple Watch poate primi aceste alerte dacă dispozitivul iPhone le poate primi și se află în apropiere sau dacă dispozitivul Apple Watch este conectat la o rețea Wi-Fi. Dacă ai un plan de date celulare de la un operator de telefonie acceptat, dispozitivul tău Apple Watch Series 3 (GPS + Cellular) sau un model ulterior poate primi aceste alerte chiar dacă dispozitivul iPhone nu se află în apropiere. Pentru mai multe informații, ia legătura cu operatorul.

2. În unele țări sau regiuni, este posibil să nu poți dezactiva opțiunea Alerte guvernamentale.

Alege să primești Alerte de urgență de test pe Apple Watch în Statele Unite

Când dispozitivul iPhone este conectat la un operator din Statele Unite - folosind un SIM din Statele Unite sau având roaming în Statele Unite - poți activa Alertele de urgență de test care pot apărea și pe Apple Watch. Dispozitivul Apple Watch cu conexiune celulară poate primi aceste alerte și atunci când nu te afli în preajma dispozitivului iPhone.

În mod implicit, acestea sunt dezactivate. Când primești acest tip de alertă, vei auzi un sunet similar unei alarme, iar alerta va menționa faptul că este un test.

Alertele de test guvernamentale sunt disponibile pentru operatorii din SUA, inclusiv din Puerto Rico. Administrația locală este responsabilă pentru conținutul și frecvența alertelor de test. Poți dezactiva această funcționalitate oricând dacă urmezi pașii următori. Pentru mai multe informații, ia legătura cu operatorul de telefonie.

Cum să activezi Alertele de test pe Apple Watch

  1. Asigură-te că dispozitivul iPhone are cea mai recentă versiune de iOS. Pentru acești pași, ai nevoie de iOS 15.6 sau o versiune ulterioară.

  2. Pe iPhone, deschide aplicația Configurări, apoi atinge Notificări.

  3. Activează opțiunea Alerte de test. Acest lucru activează și opțiunea Alerte de test de pe Apple Watch.

Activarea Alertelor de test pe un Apple Watch pe care-l configurezi pentru un membru al familiei

În cazul în care configurezi un Apple Watch pentru un membru al familiei, poți folosi dispozitivul tău iPhone pentru a activa Alerte de test pe ceasul respectiv:

  1. Asigură-te că dispozitivul Apple Watch are cea mai recentă versiune de watchOS. Pentru a efectua acești pași, ai nevoie de watchOS 8.4 sau o versiune ulterioară.

  2. Pe dispozitivul iPhone pe care l-ai folosit pentru a configura Apple Watch, descarcă profilul Alerte de test:

  3. Atinge Permiteți. Dacă ți se cere să alegi dispozitivul pe care vrei să instalezi profilul, alege Apple Watch.

  4. Deschide aplicația Configurări, apoi atinge Profil descărcat.

  5. Atinge Instalați. Urmează instrucțiunile de pe ecran pentru a finaliza instalarea profilului.

  6. După instalarea profilului, pe Apple Watch, deschide aplicația Configurări, apoi atinge Notificări.

  7. Activează opțiunea Alerte de test.

Pentru a dezactiva funcționalitatea Alerte de test, ai la dispoziție două variante:

  • Deschide aplicația Configurări pe iPhone, apoi atinge Notificări și dezactivează Alerte de test.

  • Deschide aplicația Configurări pe dispozitivul iPhone. Atinge General, apoi atinge Gestionare dispozitive și elimină profilul.

Despre alertele de siguranță îmbunătățite

Alertele îmbunătățite sunt disponibile în Statele Unite și Taiwan și necesită watchOS 26.2 sau o versiune ulterioară.

Alertele de siguranță îmbunătățite pot furniza alerte de siguranță suplimentare pentru urgențe, cum ar fi avertizările de cutremur, sau amenințări iminente, cum ar fi inundațiile sau incendiile, pe baza informațiilor de la inițiatorii alertelor. Aceste alerte sunt trimise prin Wi-Fi și date celulare atunci când sunt disponibile, în funcție de localizarea ta. Aceste alerte sunt furnizate de Apple și vor apărea și vor suna diferit de o alertă guvernamentală trimisă de administrația locală.

Dacă activezi opțiunea Optimizare livrare alerte, localizarea ta aproximativă este partajată cu Apple pentru a îmbunătăți actualitatea și fiabilitatea alertelor. De exemplu, alertele de cutremur primite pe iPhone în California, Oregon și Washington (inclusiv în regiunile limitrofe) pot fi livrate mai rapid și mai fiabil atunci când opțiunea Optimizare livrare alerte este activată. Este necesar un plan activ de date celulare pentru ca funcția Optimizare livrare alerte să fie eficientă atunci când dispozitivul Apple Watch nu este conectat la un dispozitiv iPhone companion sau la o rețea Wi-Fi. Apple nu stochează datele despre localizarea ta aproximativă.

Dacă alertele guvernamentale sunt activate și emise de autoritățile locale prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie, este posibil ca dispozitivul Apple Watch să le primească în plus față de alertele de siguranță îmbunătățite. Cu opțiunea Optimizare livrare alerte activată, este posibil ca alertele îmbunătățite să fie livrate mai rapid decât alertele guvernamentale.

Nu toate funcțiile de siguranță sunt disponibile în toate regiunile sau limbile. Condițiile de rețea pot afecta promptitudinea și fiabilitatea alertelor.

Despre alertele de cutremur pe două niveluri

În cazul unui cutremur, alertele cu două niveluri folosesc notificări separate în funcție de gravitatea cutremurului și de proximitatea ta față de acesta:

  • Alertă de conștientizare: o alertă de conștientizare te notifică atunci când se detectează un cutremur în apropiere și că trebuie să te pregătești să iei măsuri, dacă este necesar.

  • Alertă de acțiune: o alertă de acțiune este etichetată ca fiind critică și te anunță când te afli într-o zonă în care sunt așteptate mișcări puternice și trebuie să iei măsuri imediate.

Ambele alerte furnizează magnitudinea estimată a cutremurului și proximitatea ta față de acesta, precum și acțiuni sugerate pentru a fi în siguranță.

Gestionarea preferințelor pentru alerte de siguranță îmbunătățite

Opțiunile Alerte de cutremur și Alerte de amenințare iminentă sunt activate în mod implicit, iar opțiunea Optimizare livrare alerte este dezactivată în mod implicit. Pentru a ajusta oricare dintre aceste configurări:

  1. Pe iPhone, deschide aplicația Configurări, apoi atinge Notificări.

  2. Derulează până în partea de jos a ecranului.

  3. În secțiunea Alerte îmbunătățite, atinge Alerte de siguranță îmbunătățite.

  4. Atinge opțiunea Alerte de cutremur, Alerte de amenințare iminentă sau Optimizare livrare alerte pentru a o dezactiva sau a o activa.

Află mai multe

Data publicării: