Adăugarea sau ștergerea numărului de telefon din Mesaje sau FaceTime

Poți să utilizezi numărul de telefon al dispozitivului tău iPhone cu caracteristicile Mesaje și FaceTime pe Mac, iPad sau iPod touch.

Configurarea numărului de telefon

Pe iPhone:

  1. Accesează Configurări > Mesaje și asigură-te că funcția iMessage este activată. Este posibil să trebuiască să aștepți câteva secunde să se activeze.

  2. Atinge Trimitere și primire. Dacă apare mesajul „Utilizați ID-ul Apple pentru iMessage”, atinge-l și autentifică-te cu același ID Apple pe care îl utilizezi pe dispozitivul Mac, iPad și iPod touch.

    ios-17-iphone-14-pro-settings-messages-imessage-signed-out.
  3. În secțiunea „Puteți primi și răspunde la mesaje iMessage”, asigură-te că sunt selectate numărul tău de telefon și ID-ul tău Apple.

  4. Accesează Configurări > FaceTime și asigură-te că numărul tău de telefon și ID-ul tău Apple sunt selectate în secțiunea „Puteți fi contactat de FaceTime la”.

Pe celelalte dispozitive, poți să activezi numărul de telefon pe care tocmai l-ai configurat:

Dacă utilizezi această funcționalitate și îți folosești ID-ul Apple în comun cu o altă persoană, nu ai cum s-o împiedici să-ți vadă conversațiile. În loc să folosești același ID Apple cu altă persoană, configurează funcționalitatea Partajare familială.

Pentru a configura un număr de telefon pe care să îl folosești cu Mesaje sau FaceTime, ai nevoie de o cartelă SIM activă sau de o cartelă eSIM asociată cu acel număr.

Ștergerea numărului de telefon

Dacă nu vrei ca apelurile sau mesajele pentru iPhone să ajungă pe dispozitivul iPad, iPod touch sau Mac, poți să elimini numărul de telefon. Poți să faci acest lucru în două moduri:

  • Pe iPhone, accesează Configurări > Mesaje > Trimitere și primire. Selectează ID-ul Apple în partea de jos a ecranului și atinge Deconectare. Apoi accesează Configurări > FaceTime, selectează ID-ul tău Apple și atinge Deconectare.

  • Dacă numărul de telefon pe care vrei să-l ștergi aparține unui iPhone la care nu ai acces, schimbă-ți parola pentru ID-ul Apple. Astfel, toate numerele de telefon de pe dispozitivele tale iPad, iPod touch și Mac vor fi șterse. Apelurile și mesajele trimise la numerele eliminate nu vor mai apărea pe dispozitivele respective.

Dacă ai întrebări, contactează Asistența Apple.

Activează sau dezactivează numărul de telefon pentru un computer Mac

După configurarea numărului de telefon, poți să îl activezi sau să îl dezactivezi pentru funcționalitățile Mesaje și FaceTime pe computerul tău Mac.

  1. Deschide caracteristica Mesaje sau FaceTime. Dacă ți se solicită, autentifică-te cu ID-ul Apple pe care-l folosești cu Mesaje și FaceTime pe dispozitivul tău iPhone.

  2. Pentru Mesaje, selectează Mesaje > Configurări, apoi fă clic pe iMessage. Pentru FaceTime, selectează FaceTime > Preferințe, apoi fă clic pe General.

  3. Activarea sau dezactivarea numărului de telefon:

  4. Dacă vrei ca destinatarii să vadă numărul tău de telefon în loc de ID-ul tău Apple, selectează-ți numărul de telefon în meniul pop-up „Începeți conversațiile noi de la” sau „Începeți apelurile noi de la”.

    macos-sonoma-messages-settings-imessage.

Află cum poți să faci ca mesajele pe care le trimiți și le primești pe iPhone să apară și pe computerul tău Mac sau pe dispozitivele tale iPad și iPod touch.

Activează sau dezactivează numărul de telefon pentru iPad sau iPod touch

După configurarea numărului de telefon, poți să îl activezi sau să îl dezactivezi pentru funcționalitățile Mesaje și FaceTime pe dispozitivul tău iPad sau iPod touch.

  1. Pentru Mesaje, accesează Configurări > Mesaje și asigură-te că funcția iMessage este activată. Dacă ți se solicită, conectează-te cu ID-ul Apple pe care îl utilizezi cu caracteristicile Mesaje și FaceTime pe dispozitivul tău iPhone. Apoi, atinge Trimitere și primire.

  2. Pentru FaceTime, accesează Configurări > FaceTime. Dacă ți se solicită, autentifică-te cu ID-ul Apple pe care-l folosești cu Mesaje și FaceTime pe dispozitivul tău iPhone.

  3. Activarea sau dezactivarea numărului de telefon:

Află cum poți să faci ca mesajele pe care le trimiți și le primești pe dispozitivul iPhone să apară și pe computerul tău Mac sau pe dispozitivele tale iPad și iPod touch.

Dacă nu poți să vezi sau să selectezi numărul de telefon în Mesaje sau FaceTime

  1. Asigură-te că folosești cel mai recent software pentru computerul Mac sau pentru dispozitivul iOS.

  2. Asigură-te că ai urmat corect pașii iPhone pentru configurarea numărului de telefon. Trebuie să utilizezi același ID Apple pe toate dispozitivele tale.

  3. În secțiunea „Puteți primi mesaje” din configurările Mesaje și FaceTime, asigură-te că numărul de telefon și ID-ul Apple sunt bifate::

    ios-17-iphone-14-pro-settings-messages-imessage-send-and-receive

Dacă numărul tău de telefon este debifat și nu îl poți selecta sau dacă ai alte probleme, urmează pașii de mai jos:

  1. Pe un computer Mac:

    • În Mesaje, selectează Mesaje > Configurări, apoi fă clic pe iMessage. Fă clic pe Deconectare.

    • În FaceTime, selectează FaceTime > Configurări, apoi fă clic pe General. Fă clic pe Deconectare.

  2. Pe dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch:

    • Accesează Configurări > Mesaje > Trimitere și primire. Atinge ID-ul Apple, apoi Deconectare.

    • Accesează Configurări > FaceTime. Atinge ID-ul Apple, apoi Deconectare.

  3. Pe iPhone:

    • Accesează din nou Configurări > Mesaje și asigură-te că funcția iMessage este activată.

    • Atinge Trimitere și primire, alege „Utilizați ID-ul Apple pentru iMessage” și autentifică-te cu ID-ul Apple.

  4. Folosind același ID Apple, autentifică-te din nou în Mesaje și FaceTime pe celelalte dispozitive.

Dacă ai nevoie în continuare de ajutor, schimbă-ți parola pentru ID-ul Apple Dacă acest lucru nu funcționează, contactează Asistența Apple.

Data publicării: