Difuzorul de jos pentru iPhone 15 Pro

Înainte de a începe

 Avertisment

Citește Siguranța bateriei și urmează instrucțiunile privind spațiul de lucru și manipularea bateriei înainte de a începe.

Demontează următoarea piesă înainte de a începe:

Instrumente

  • Tavă de reparații de 6,1 inchi

  • Șurubelniță dinamometrică (10-34 Ncm)

  • Pensetă antistatică

  • Bit JCIS

  • Bit JCIS pentru șurubelniță dinamometrică

  • Sondă din nailon (bețișor negru)

  • Șurubelniță dinamometrică (albastră, 0,65 kgf cm)

 Atenție

Evită să atingi arcurile de împământare de pe difuzorul de jos.

Demontare

  1. Pune carcasa în tava de reparații, cu conectorul USB-C orientat spre decupaj.

  2. Folosește o șurubelniță dinamometrică și bitul JCIS pentru a scoate cele patru șuruburi cu cap înecat în cruce din difuzorul de jos. Pune șuruburile deoparte.

  3. Folosește o pensetă antistatică pentru a prinde orificiul șurubului din centru și ridică ușor difuzorul. Apoi, folosește capătul plat al bețișorului negru pentru a desprinde șaiba bateriei de pe partea de sus a difuzorului.

  4. Scoate difuzorul de jos din carcasă.

Reasamblare

  1. Rotește tava de reparații. Asigură-te că garnitura din cauciuc este poziționată ca în imagine. Dacă garnitura este aliniată greșit, desprinsă sau lipsește, folosește o pensetă antistatică pentru a o realinia, sau înlocuiește-o.

  2. Rotește tava de reparații. Aliniază portul de pe difuzorul de jos cu garnitura din cauciuc. Apoi, poziționează difuzorul de jos în carcasă.

  3. Setează cuplul șurubelniței dinamometrice de 10–34 Ncm la 13 Ncm. Folosește șurubelnița dinamometrică și bitul JCIS aferent pentru a înfileta un șurub cu cap înecat în cruce nou în stânga sus (923-09563) (1) și un alt șurub cu cap înecat în cruce în dreapta jos (923-09959) (2).

  4. Setează cuplul șurubelniței dinamometrice la 10 Ncm. Folosește șurubelnița dinamometrică și bitul JCIS aferent pentru a înfileta un șurub cu cap înecat în cruce nou în dreapta sus (923-09959) (2).

  5. Folosește șurubelnița dinamometrică albastră și bitul JCIS pentru a înfileta un șurub cu cap înecat în cruce nou (923-09565) (3).

    •  Atenție: nu deteriora arcurile de împământare sau fantele de aer de pe difuzorul de jos.

Montează din nou următoarea piesă pentru a finaliza reasamblarea:

Data publicării: