Despre afișajele iPhone originale
Afișajele iPhone au fost proiectate, testate și produse conform standardelor Apple privind calitatea și performanța. Aici sunt incluse funcții precum Multi-Touch intuitiv și dinamic, luminozitate ridicată, precizie mare a culorilor, balans de alb și performanță pentru funcții precum True Tone, Night Shift și Haptic Touch.
Află despre opțiunile de reparații
Dacă ai nevoie să înlocuiești afișajul dispozitivului iPhone, este important ca acesta să fie reparat de un tehnician instruit, care folosește piese de schimb Apple originale pentru afișaj.
Pentru majoritatea clienților, vizitarea unui furnizor profesionist de reparații, cu tehnicieni autorizați, care utilizează piese de schimb Apple originale, este cea mai sigură și mai fiabilă modalitate de a obține o reparație. Acești furnizori includ Apple și furnizori de service autorizați de Apple. Furnizorii de reparații independenți au acces, de asemenea, la piese originale de la Apple.1 Reparațiile efectuate de persoane neinstruite care folosesc piese care nu sunt originale pot afecta siguranța dispozitivului sau funcționalitatea afișajului. În plus, este posibil ca, în cazul reparațiilor în care nu se înlocuiesc corect șuruburile sau capacele, să fie uitate părți mobile care ar putea să dăuneze bateriei, să ducă la supraîncălzire sau la rănire.
În funcție de locația ta, poți înlocui afișajul dispozitivului iPhone – în garanție sau în afara garanției – vizitând un magazin Apple Store sau un furnizor de service autorizat de Apple ori prin expedierea dispozitivului iPhone la un centru de reparații Apple. Piesele originale Apple sunt, de asemenea, disponibile pentru reparații în afara garanției de la furnizorii de reparații independenți sau prin intermediul programului Self Service Repair.2
Afișajele de iPhone sunt proiectate împreună cu software-ul iOS pentru performanță și calitate optime. Un afișaj care nu este original poate duce la probleme de compatibilitate sau de performanță. De exemplu, poate apărea o problemă după o actualizare de software iOS care conține actualizări ale afișajului.
Dacă un furnizor de servicii folosește piese de schimb care nu sunt autentice, mai pot apărea următoarele probleme:
Probleme legate de Multi-Touch
Funcția Multi-Touch poate să nu răspundă în anumite părți ale ecranului
Performanța funcției Multi-Touch poate fi scăzută, de exemplu, se ratează atingeri pe ecran sau atingerile nu se înregistrează în punctul potrivit
Se pot înregistra atingeri neașteptate în timpul unui apel telefonic
Este posibil ca afișajul să nu se dezactiveze în timpul apelurilor telefonice
Se pot înregistra atingeri accidentale cu partea laterală a mâinii sau cu palma
Probleme legate de luminozitatea și culoarea afișajului
Este posibil ca afișajul True Tone să nu funcționeze corect
Performanța senzorului pentru lumină ambientală se poate pierde sau deteriora, fapt care duce la intensificarea sau scăderea în mod incorect a luminozității ecranului
Calibrarea culorilor de pe ecran poate fi incorectă, fapt care duce, de exemplu, la intensificarea excesivă a culorii galbene sau albastre pe ecran
Este posibil ca afișajul să nu aibă o luminozitate uniformă
Luminozitatea maximă ar putea fi mai redusă
Bateria se poate consuma neintenționat
Istoric componente și service
Pe modelele de iPhone 11 și modelele ulterioare, excluzând iPhone SE (a 2-a generație și a 3-a generație), care utilizează iOS 15.2 și versiuni ulterioare, poți să accesezi Configurări > General > Informații pentru a vedea istoricul pieselor de schimb și service-ului pentru dispozitivul tău iPhone. De asemenea, poți afla dacă afișajul a fost înlocuit. Dacă reparația a fost efectuată folosindu-se piese și procese originale de la Apple, vei vedea mesajul „Genuine” (Componentă originală) lângă Afișaj.
Pe iPhone 15 și modele ulterioare cu iOS 18, vei vedea un mesaj Used (Uzat) dacă afișajul a fost folosit sau instalat deja într-un alt dispozitiv iPhone.3
După instalarea unui nou afișaj Apple, vei vedea mesajul „Finish Repair” (Finalizați reparația) de lângă Afișaj până când termini reparația cu Repair Assistant (Asistentul de reparații).
Vei vedea un mesaj
dacă afișajul:a fost înlocuit cu un afișaj care nu este original
nu funcționează conform așteptărilor
Este posibil să vezi următorul mesaj suplimentar: „Apple a actualizat informațiile dispozitivului pentru acest iPhone.” Aceasta înseamnă că Apple a actualizat informațiile despre dispozitiv păstrate pentru acest iPhone pentru necesități de service și analiză a siguranței și pentru a îmbunătăți produsele viitoare.
Aceste mesaje nu afectează posibilitatea de a folosi dispozitivul iPhone.
Află mai multe despre opțiunea Istoric componente și service de pe iPhone.
Furnizorii independenți de servicii de reparații au acces la piese originale, instrumente, instruire, ghiduri de service, diagnosticări și resurse de la Apple. Reparațiile efectuate de furnizorii de reparații independenți nu sunt acoperite de garanția Apple sau de planurile AppleCare, dar ar putea fi acoperite de propria garanție de reparații a furnizorului.
Serviciul Self Service Repair oferă acces la piese originale, instrumente și manuale de reparații de la Apple, astfel încât clienții cu experiență în reparațiile complexe ale dispozitivelor electronice să poată efectua propriile reparații în afara garanției. Serviciul Self Service Repair este în prezent disponibil în anumite țări sau regiuni pentru anumite modele de iPhone lansate în 2024 sau ulterior. Pentru a vizualiza manualele de reparații și a comanda piese de schimb pentru modele eligibile, accesează pagina Self Service Repair
În iOS 15.1 sau versiuni anterioare, vei vedea „Mesaj important despre afișaj” în loc de mesajul „Componentă necunoscută”.