Instalarea Windows 10 pe Mac cu Asistentul Boot Camp
Cu ajutorul Boot Camp, poți instala Microsoft Windows 10 pe dispozitivul tău Mac cu procesor Intel, apoi poți comuta de la macOS la Windows când îți repornești dispozitivul Mac.
Ce îți trebuie pentru a instala Windows 10 pe Mac
Boot Camp necesită unul dintre aceste modele de Mac, care au un procesor Intel:
MacBook lansat în perioada 2015 - 2017
MacBook Air lansat în perioada 2012 - 2020, cu excepția MacBook Air (M1, 2020)
MacBook Pro lansat în perioada 2012 - 2020, cu excepția MacBook Pro (13 inchi, M1, 2020)
Mac mini lansat în perioada 2012 - 2018
iMac lansat în perioada 2012 - 20201
iMac Pro (toate modelele)
Mac Pro lansat în perioada 2013 - 2019
Ultimele actualizări macOS, care pot include actualizări ale Asistentului Boot Camp. Vei folosi Asistentul Boot Camp pentru a instala Windows 10.
64 GB sau mai mult de spațiu de stocare liber pe discul de inițializare al computerului tău Mac:
Computerul Mac poate avea doar 64 GB de spațiu de stocare liber, dar un spațiu de stocare liber de cel puțin 128 GB asigură cea mai bună experiență. Actualizările de Windows automate necesită acest spațiu sau mai mult.
Dacă ai un computer iMac Pro sau Mac Pro cu memorie (RAM) de cel puțin 128 GB, discul de inițializare are nevoie de cel puțin la fel de mult spațiu de stocare liber precum memoria computerului Mac.2
O unitate flash USB externă cu o capacitate de stocare de minimum 16 GB, cu excepția cazului în care folosești un computer Mac care nu necesită instalarea Windows de pe o unitate flash.
O versiune pe 64 de biți a Windows 10 Home sau Windows 10 Pro pe o imagine de disc (ISO) sau alt suport fizic de instalare. Dacă instalezi Windows pe computerul Mac pentru prima oară, aceasta trebuie să fie o versiune completă de Windows, nu un upgrade.
În cazul în care copia de Windows se află pe o unitate flash USB sau ai o cheie de produs Windows și nu un disc de instalare, descarcă o imagine de disc Windows 10 de la Microsoft.
În cazul în care copia de Windows se află pe un DVD, poate fi necesar să creezi o imagine de disc a respectivului DVD.
Cum să instalezi Windows 10 pe Mac
Pentru a instala Windows 10, folosește Asistentul Boot Camp, care este inclus în computerul Mac.
Consultă configurarea Inițializare securizată
Dacă folosești un Mac cu cipul de securitate Apple T2, configurarea implicită Inițializare securizată este Securitate completă. Dacă ai schimbat configurarea la Fără securitate, schimb-o la loc la Securitate completă înainte de a instala Windows. După ce instalezi Windows, vei putea folosi orice configurare pentru Inițializare securizată, fără a afecta capacitatea de a porni din Windows.
Folosește Asistentul Boot Camp pentru a crea o partiție de Windows
Deschide Asistentul Boot Camp care se află în dosarul Utilitare din dosarul Aplicații. Urmează instrucțiunile de pe ecran.
Dacă ți se cere să introduci o unitate USB, introdu unitatea flash USB în computerul tău Mac. Asistentul Boot Camp o va folosi pentru a crea o unitate USB bootabilă pentru instalarea Windows.
Când Asistentul Boot Camp îți solicită să setezi dimensiunea partiției pentru Windows, reține cerințele minime de spațiu de stocare din secțiunea anterioară. Setează o dimensiune de partiție care corespunde nevoilor tale, deoarece nu o mai poți modifica mai târziu.
Formatarea partiției Windows (BOOTCAMP)
După ce asistentul Boot Camp își încheie operațiunea, computerul Mac repornește și revine la programul de instalare Windows. Dacă programul de instalare întreabă unde să instaleze Windows, selectează partiția BOOTCAMP și fă clic pe Formatare. În majoritatea cazurilor, programul de instalare selectează și formatează automat partiția BOOTCAMP.
Instalarea Windows
Deconectează orice dispozitiv extern care nu este necesar în timpul instalării. Apoi, fă clic pe Următor și urmează instrucțiunile de pe ecran pentru a începe să instalezi Windows.
Folosește programul de instalare Boot Camp în Windows
După finalizarea instalării Windows, computerul Mac pornește în Windows și deschide o fereastră „Bine ai venit la programul de instalare Boot Camp”. Urmează instrucțiunile de pe ecran pentru a instala Boot Camp și software-ul de asistență Windows (drivere). După ce termini, ți se va cere să repornești computerul.
Dacă programul de instalare Boot Camp nu se deschide, deschide-l manual și folosește-l pentru a finaliza instalarea Boot Camp.
Dacă ai un ecran extern conectat la un port Thunderbolt 3 pe computerul Mac, afișajul va fi gol (negru, gri sau albastru) timp de până la 2 minute în timpul instalării.
Cum se realizează comutarea între Windows și macOS
Repornește, apoi ține apăsată tasta Option (sau Alt) ⌥ în timpul pornirii pentru a comuta de la Windows la macOS.
Află mai multe
Dacă ai unul dintre aceste modele de Mac cu procesor Intel care folosește OS X El Capitan sau o versiune ulterioară, nu ai nevoie de o unitate flash USB pentru a instala Windows:
MacBook (toate modelele)
MacBook Air lansat în 2017 sau ulterior3
MacBook Pro lansat în 2015 sau ulterior3
iMac lansat în 2015 sau ulterior
iMac Pro (toate modelele)
Mac Pro lansat la sfârșitul anului 2013 sau ulterior
Pentru a elimina Windows din computerul Mac, folosește Asistentul Boot Camp, nu alt utilitar.
Pentru mai multe informații despre utilizarea Windows pe computerul tău Mac, deschide Asistentul Boot Camp și fă clic pe butonul Deschideți ajutor Boot Camp.
Dacă folosești un computer iMac (Retina 5K, 27 inchi, sfârșitul anului 2014) sau un computer iMac (27 inchi, sfârșitul anului 2013) sau un computer iMac (27 inchi, sfârșitul anului 2012) cu un hard drive de 3 TB și macOS Mojave sau o versiune mai recentă, află informații despre o alertă pe care este posibil să o vezi în timpul instalării.
De exemplu, în cazul în care computerul Mac are 128 GB de memorie, discul de inițializare trebuie să aibă minimum 128 GB de spațiu de stocare disponibil pentru Windows. Pentru a vedea ce memorie are computerul Mac, alege meniul Apple > Despre acest Mac. Pentru a vedea spațiul de stocare disponibil, fă clic pe fila Stocare din aceeași fereastră. Sau pe macOS Ventura sau o versiune ulterioară, alege meniul Apple > Configurări sistem, fă clic pe General în bara laterală, apoi fă clic pe Stocare în partea dreaptă.
Aceste modele de Mac se pot cumpăra cu opțiunea de unitate de hard drive de 128 GB. Apple recomandă unități de hard drive de 256 GB sau mai mari, pentru a putea crea o partiție Boot Camp de cel puțin 128 GB.
Informațiile despre produsele care nu sunt fabricate de Apple sau despre site-urile web independente care nu sunt controlate sau testate de Apple sunt furnizate fără recomandare sau aprobare. Apple nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește selectarea, funcționarea sau utilizarea site-urilor web sau produselor de la terți. Apple nu face niciun fel de declarații privind acuratețea sau fiabilitatea site-urilor web terțe. Contactează furnizorul acestor produse pentru a obține mai multe informații.