Găsirea sau restaurarea unei aplicații FaceTime care lipsește

Dacă nu poți găsi aplicația FaceTime sau ai nevoie să o restaurezi pe iPhone, iPad sau iPod touch, află cum poți proceda.

  1. Asigură-te că dispozitivul tău acceptă aplicația FaceTime. Aplicația FaceTime nu este disponibilă sau poate să nu apară pe anumite dispozitive iPhone și iPad achiziționate sau utilizate în Arabia Saudită, Pakistan și Emiratele Unite, inclusiv Dubai. Cu toate acestea, cu iOS 11.3 sau o versiune ulterioară, aplicația FaceTime este disponibilă pe dispozitive iPhone, iPad și iPod touch în Arabia Saudită. Iar cu iOS 12.4 sau o versiune ulterioară, aplicația FaceTime este disponibilă pe dispozitive iPhone, iPad și iPod touch în Pakistan.

  2. Accesează Configurări > Timp de utilizare > Restricții conținut și intimitate > Aplicații permise și asigură-te că opțiunile FaceTime și Cameră sunt activate. Dacă opțiunea Timp de utilizare este activată pentru Cameră, nu vei putea utiliza FaceTime.

  3. Caută aplicația FaceTime în Spotlight sau utilizând Siri. Dacă tu sau altcineva a eliminat aplicația FaceTime, este posibil să fie nevoie să o restaurezi.

  4. Actualizează dispozitivul la cea mai recentă versiune de iOS sau iPadOS.

Dacă în continuare nu poți găsi aplicația FaceTime, fă backup pentru dispozitivul tău utilizând computerul sau iCloud, apoi restaurează dispozitivul. După ce restaurezi dispozitivul, configurează-l selectând regiunea și limba. Apoi restaurează datele folosind computerul.

Data publicării: