Gestionarea recomandărilor personalizate
Apple utilizează informații cum sunt cele despre descărcările și achizițiile tale pentru a face recomandări personalizate în magazinele iTunes Store, App Store și iBooks Store. Poți să dezactivezi recomandările personalizate în Configurări pe un dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch.
Pentru a te ajuta să descoperi conținut nou, Apple oferă recomandări personalizate în magazinele iTunes Store, App Store și iBooks Store. Pentru a face aceste recomandări, folosim informații, inclusiv despre ceea ce descarci, despre ceea ce cumperi și despre modul în care folosești online iTunes, App Store și, respectiv, iBooks.
Dacă nu dorești să primești recomandări personalizate, poți să le dezactivezi pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch:
Pe dispozitivul iOS, accesează Configurări > [numele tău] > iTunes și App Store.
Atinge ID-ul Apple. Dacă nu ești autentificat deja, atinge Autentificare și introdu ID-ul Apple și parola pe care le folosești pentru a efectua achiziții în iTunes Store.
Atinge Afișează ID-ul Apple. Este posibil să ți se solicite să te autentifici cu ID-ul Apple.
Atinge Recomandări personalizate pentru a dezactiva această funcție.
Disponibilitatea în magazine și funcțiile pot varia în funcție de țară sau de regiune. Află mai multe despre ce este disponibil în țara sau regiunea ta.