Dacă aplicația Siri de pe Mac nu funcționează conform așteptărilor
Dacă aveți probleme la utilizarea Siri, încercați aceste sugestii.
Asigurați-vă că Mac-ul este conectat la internet. Accesați aplicația Configurări sistem
, apoi faceți clic pe Rețea
în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Verificați dacă Siri este activat. Accesați aplicația Configurări sistem
, faceți clic pe Siri în bara laterală (ar putea fi necesar să derulați în jos), apoi activați Siri.
Notă: dacă nu puteți activa funcționalitatea Siri, s‑ar putea ca Restricții conținut și intimitate din Timp de utilizare să vă împiedice să o utilizați. Un organizator al familiei pentru un grup de partajare familială poate configura controale parentale pentru un copil și restricționa accesul la Siri și dictarea. Consultați Modificarea configurărilor Apple Intelligence și Siri în Timp de utilizare.
Asigurați‑vă că Mac‑ul are un microfon și că acesta nu este blocat de hainele dvs., de corp sau de alte obiecte.
Dacă utilizați un microfon extern, verificați dacă acesta este conectat la Mac‑ul dvs., dacă este selectat în configurările Sunet și dacă volumul de intrare este suficient de ridicat. Accesați aplicația Configurări sistem
, faceți clic pe Sunet
în bara laterală (ar putea fi necesar să derulați în jos), faceți clic pe Intrare, apoi trageți cursorul „Volum intrare”.
Dacă utilizați un Mac compatibil cu „Hey Siri” sau cu „Siri”, asigurați-vă că laptopul are capacul deschis. (Puteți utiliza „Hey Siri” sau „Siri” și atunci când Mac‑ul dvs. compatibil este blocat sau în modul adormire.)
Dacă utilizați AirPods sau căști compatibile cu „Hey Siri” sau „Siri”, asigurați‑vă că sunt asociate cu Mac‑ul dvs. (Puteți utiliza „Hey Siri” sau „Siri” și atunci când Mac‑ul dvs. este blocat.) Consultați Conectarea unui dispozitiv Bluetooth la Mac‑ul dvs. și articolul de asistență Apple În cazul în care căștile AirPods sau AirPods Pro nu se conectează.
Dacă utilizați un Apple Studio Display sau un Apple Studio Display XDR pentru „Hey Siri” sau „Siri”, asigurați‑vă că este conectat la Mac. Consultați Conectarea unuia sau a mai multor afișaje externe la Mac.
Spotlight ar putea încă indexa. Siri utilizează conținut din indexul Spotlight când răspunde solicitărilor dvs. Consultați articolul de asistență Apple Despre indexarea Spotlight și rezultatele căutării pe dispozitivele Apple.
Pentru a verifica dacă opțiunea „Hey Siri” sau „Siri” este disponibilă pentru dispozitivul, limba și regiunea dvs., consultați site‑ul web macOS Disponibilitatea caracteristicilor.