Schimbarea ratei de reîmprospătare pe MacBook Pro sau pe monitorul Apple
Poți comuta între ratele de reîmprospătare pe MacBook Pro de 16 inchi, MacBook Pro de 14 inchi, Studio Display XDR sau Pro Display XDR.
Pentru fluxuri de lucru profesionale, precum editarea video, poți seta frecvența de reîmprospătare a afișajului pentru a corespunde frecvenței de cadre a materialului video pe care îl editezi sau îl vizualizezi.
Ratele de reîmprospătare disponibile
Poți comuta între aceste rate de reîmprospătare pe ecranul Retina, în funcție de dispozitiv:
120 hertzi
60 de herți
59,94 de herți
50 de herți
48 de herți
47,95 de herți
Poți utiliza o rată de reîmprospătare adaptivă de până la 120 Hz pe anumite dispozitive. Pe modelele MacBook Pro de 14 inchi și 16 inchi cu cip Apple, selectează ProMotion. Pe Studio Display XDR, selectează Adaptivă (47-120 Hz).
Schimbarea ratei de reîmprospătare
Alege o rată de reîmprospătare care se împarte în mod egal în frecvența de cadre a conținutului. De exemplu, dacă vizualizezi un conținut care are 24 de cadre pe secundă, selectează rata de reîmprospătare de 48 de herți.
Din meniul Apple , alege Configurări sistem (sau Preferințe sistem), apoi dă clic pe Afișaje.
Fă clic pe Rată de reîmprospătare în meniul pop-up și alege o rată de reîmprospătare.
Atunci când termini de vizualizat sau de editat conținutul video, este posibil să vrei să schimbi rata de reîmprospătare înapoi la valoarea implicită pentru afișajul tău.
În macOS Catalina și macOS Big Sur, apasă lung pe tasta Option și selectează butonul Redimensionat pentru a se afișa meniul Rată actualizare.