Funcțiile de siguranță la iPhone și Apple Watch

Află cum să folosești dispozitivele iPhone și Apple Watch pentru a primi ajutor în caz de urgență.

Efectuarea unui apel vocal de urgență

Cum să folosești funcția Detectare accident pe iPhone și Apple Watch

Funcția Detectare accident de pe iPhone și Apple Watch este concepută pentru a detecta dacă ai avut un accident rutier grav într-un vehicul de pasageri. Și poate alerta serviciile de urgență pentru tine.

Menține apăsate două butoane de pe dispozitivul iPhone

  1. Apasă lung, simultan, pe butonul lateral și pe unul dintre butoanele de volum până când apare glisorul Apel de urgență.
  2. Trage glisorul Apel de urgență pentru a apela serviciile de urgență.

Află mai multe despre funcția Apel de urgență de pe iPhone

Apasă lung pe butonul lateral al dispozitivului Apple Watch

  1. Apasă lung pe butonul lateral până când se afișează glisorul Apel de urgență.
  2. Trage glisorul Apel de urgență pentru a apela serviciile de urgență. 

Află mai multe despre funcția Apel de urgență de pe Apple Watch

Folosirea unui dispozitiv iPhone blocat în caz de urgență

Dacă folosești dispozitivul iPhone al altei persoane, poți să inițiezi un apel de urgență sau să vezi ID-ul Medical al proprietarului fără să deblochezi telefonul. Când se afișează ecranul de blocare, glisează în sus din marginea de jos a dispozitivului iPhone sau apasă pe butonul principal. Atinge Urgență, apoi inițiază apelul sau atinge ID-ul Medical.

Mai multe funcții de siguranță

Primește ajutor automat, cu funcția de detectare a căderii

Dispozitivul Apple Watch Series 4 și modelele ulterioare te pot ajuta să efectuezi un apel de urgență dacă ai suferit o căzătură gravă. Dacă nu poți să te miști, dispozitivul Apple Watch va apela automat serviciile de urgență, apoi trimite un mesaj cu locația ta către contactele tale pentru urgențe.

Află mai multe despre funcția de detectare a căderii de pe dispozitivul Apple Watch

Configurarea ID-ului Medical pentru cei care acordă primul ajutor

Angajații serviciilor de urgență îți pot vedea informațiile medicale importante, cum ar fi alergiile, afecțiunile și contactele pentru urgențe, fără să îți deblocheze dispozitivul iPhone sau Apple Watch. Asigură-te că informațiile respective sunt corecte și de actualitate.

Află mai multe despre configurarea ID-ului Medical

Apelarea de pe dispozitivul iPad sau de pe computerul Mac

Cu ajutorul apelării Wi-Fi, poți lua legătura cu serviciile de urgență de pe alte dispozitive. Află cum să configurezi apelarea Wi-Fi pe dispozitivul iPad sau pe computerul Mac.

Primește alerte privind siguranța

Dispozitivele iPhone și Apple Watch te anunță atunci când sunt emise alerte de urgență, guvernamentale sau privind siguranța publică.