Trimiterea unui mesaj pe Mac
Mesajele trebuie să nu fie plictisitoare pe Mac. După ce vă configurați Mac‑ul, puteți trimite mesaje la o persoană, un grup de persoane sau o companie și puteți include text, poze, efecte animate și altele. Vă puteți exprima într‑o varietate de moduri:
Tapbackuri: Consultați Utilizarea Tapbackurilor.
Poze și clipuri video: Consultați Trimiterea pozelor și a clipurilor video.
Poze, scanări și schițe (de pe un iPhone sau iPad): Consultați Inserarea fișierelor de pe iPhone sau iPad.
Abțibilduri Memoji și imagini: Consultați Crearea propriului Memoji și Utilizarea elementelor Memoji și a #imaginilor.
Mesaje audio: Consultați Trimiterea unui mesaj audio.
Efecte mesaje: Consultați Utilizarea efectelor pentru mesaje.
În aplicația Mesaje de pe Mac, faceți clic pe butonul Compune pentru a începe un mesaj nou (sau utilizați Touch Bar).
În câmpul Către, introduceți numele, adresa de e‑mail sau numărul de telefon al persoanei căreia doriți să îi trimiteți un mesaj. Pe măsură ce tastați, Mesaje vă sugerează adresele aferente din aplicația Contacte sau de la persoanele către care ați trimis anterior mesaje.
De asemenea, puteți să faceți clic pe butonul Adaugă din dreapta câmpului Către. Faceți clic pe un contact din listă, apoi faceți clic pe adresa de e-mail sau pe numărul de telefon.
Notă: Dacă aveți restricția de a primi și trimite mesaje doar anumitor persoane, apare o pictogramă clepsidră în dreptul persoanelor cărora nu le puteți trimite mesaje.
Introduceți mesajul în câmpul din partea de jos a ferestrei. Puteți utiliza sugestiile de scriere, dacă sunt disponibile.
Siri: Spuneți ceva precum: “Message Mom that I’ll be late.” Aflați cum să solicitați Siri.
Apăsați Retur pe tastatură sau faceți clic pe butonul Trimite pentru a trimite mesajul.
Dacă doriți să răspundeți intern pentru a menține conversația mai organizată, consultați Trimiterea unui răspuns intern la un mesaj. Pentru a redirecționa un mesaj, consultați Redirecționarea unui mesaj sau a unui fișier atașat.
Sfat: Puteți invita prieteni noi la jocuri multiplayer trimițând un mesaj din contul dvs. Game Center. Consultați Jucarea jocurilor pe Mac.