Utilizarea funcționalității Găsire Mac
Dacă vă pierdeți Mac-ul, funcționalitatea Găsire Mac vă ajută să îl localizați și să îl protejați. Înainte de a vă pierde Mac-ul, asigurați-vă că ați configurat Găsire Mac și că știți cum să localizați și să protejați Mac-ul folosind Găsire iPhone pe iCloud.com sau pe un dispozitiv iOS.
Atât timp cât Mac-ul dvs. pierdut nu este inactiv și este conectat la o rețea Wi‑Fi sau legat la un hotspot personal, îl puteți localiza pe o hartă. Dacă este conectat la Internet via Ethernet, Wi‑Fi sau hotspot personal, puteți reda un sunet pe acesta, îl puteți bloca sau să-l ștergeți complet.
Configurarea opțiunii Găsire Mac
Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud.
Dacă vi se cere să vă autentificați, introduceți ID-ul Apple sau, dacă nu aveți unul, faceți clic pe Creează ID Apple nou, apoi urmați instrucțiunile.
Selectați Găsește-mi Mac-ul. Dacă vi se cere să permiteți aplicației Găsire Mac să utilizeze locația Mac-ului dvs., faceți clic pe Permite.
Dacă apare butonul Detalii lângă Găsire Mac, faceți clic pe buton, apoi pe Deschide securitate și confidențialitate și faceți clic pe Activare servicii de localizare.
Butonul Detalii apare dacă opțiunea Servicii locație este dezactivată în preferințe pentru Securitate și confidențialitate.
Dacă opțiunea Activare servicii de localizare este estompată în preferințe pentru Securitate și confidențialitate, faceți clic pe pictograma lacăt , apoi introduceți numele și parola unui administrator al computerului.
Pentru securitate suplimentară, asigurați-vă că toate conturile de utilizator au parole securizate și că loginul automat este dezactivat în preferințele Utilizatori și grupuri. Pentru instrucțiuni consultați Schimbarea parolei de login și Dacă nu vedeți o fereastră de login când porniți Mac-ul dvs.. Pentru a deschide preferințele pentru Utilizatori și grupuri, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Utilizatori și grupuri.
Localizarea și protejarea Mac-ului pierdut
Atunci când aveți nevoie de ajutor pentru găsirea și protejarea Mac-ului pierdut, faceți unul dintre următoarele lucruri:
Folosind un alt computer: Accesați icloud.com/find pentru a utiliza aplicația Găsire iPhone de pe iCloud.com. Utilizați un browser web Mac sau Windows care respectă cerințele de sistem iCloud.
Pentru mai multe informații, consultați Privire de ansamblu despre Găsește iPhone-ul în Ajutor iCloud.
Folosind un dispozitiv iOS: Utilizați aplicația Găsire iPhone.
Pentru mai multe informații, apăsați Ajutor în aplicația Găsire iPhone.
Utilizând aplicația Găsire iPhone de pe iCloud.com sau de pe un dispozitiv iOS puteți face următoarele operațiuni:
Localizarea Mac-ului pe o hartă: Vizualizați locația aproximativă a Mac-ului dvs. atunci când acesta este conectat la o rețea Wi‑Fi.
Redarea unui sunet pe Mac-ul dvs.: În cazul în care credeți că Mac-ul pierdut se află în apropiere, puteți reda un sunet pe acesta pentru a-l găsi.
Blocarea Mac-ului: Dacă nu vă puteți localiza Mac-ul, îl puteți bloca cu un cod, astfel încât să nu poată fi utilizat de către alte persoane.
Ștergerea Mac-ului: Ștergeți complet de la distanță conținutul Mac-ului și îl blocați cu un cod, astfel încât să nu poată fi utilizat de către alte persoane.
Înainte de a vă șterge Mac-ul, încercați să îl localizați pe o hartă și să redați pe el un sunet. După ștergere, nu mai puteți utiliza aplicația Găsire iPhone pentru niciuna dintre operațiuni. Totuși, puteți vizualiza locul ultimei sale conectări la o rețea Wi‑Fi.
Dacă Mac-ul dvs. este oprit sau offline atunci când încercați oricare dintre operațiuni, acțiunea are loc la următoarea conectare online a Mac-ului.
Notă: toate cardurile bancare configurate pentru Apple Pay pe Mac-ul dvs. sunt suspendate pentru Mac-ul dvs. în cazul în care îl blocați, sau vor fi eliminate de pe Mac în cazul în care îl ștergeți, chiar dacă Mac-ul dvs. este offline. De asemenea, funcționalitatea Apple Pay este dezactivată pentru Mac-ul dvs., în oricare dintre situații. Puteți relua utilizarea pe Mac a cardurilor suspendate după ce îl deblocați și vă autentificați din nou în iCloud.