Configurarea opțiunilor avansate Wi‑Fi
Puteți configura unele opțiuni avansate pentru Wi‑Fi. De exemplu, puteți să specificați rețelele Wi‑Fi preferate, să le aranjați în ordinea preferinței și să alegeți dacă este necesară o parolă de administrator pentru a controla anumite funcționalități Wi‑Fi, cum ar fi activarea sau dezactivarea Wi‑Fi.
Selectați meniul Apple > Preferințe Sistem, apoi faceți clic pe Rețea.
Selectați Wi‑Fi din lista din stânga.
Dacă Wi‑Fi nu apare în listă, verificați dacă aveți un card Wi‑Fi instalat pe computer, apoi faceți clic pe butonul Adaugă din partea de jos a listei. Faceți clic pe meniul pop-up Interfață, alegeți Wi‑Fi, dați un nume serviciului Wi‑Fi, apoi faceți clic pe Creează.
Faceți clic pe Avansat, faceți clic pe Wi‑Fi, apoi selectați opțiunile pe care doriți să le configurați:
Adăugarea unei rețele în lista de rețele: Faceți clic pe butonul Adaugă în partea de jos a listei Rețele preferate, introduceți un nume de rețea, apoi alegeți un tip de securitate din meniul pop-up. Pentru a vizualiza rețelele Wi‑Fi disponibile, faceți clic pe Afișează rețele, apoi alegeți o rețea wireless din listă.
Adăugarea automată a rețelelor accesate la lista de rețele: Selectați „Reține rețelele la care s-a conectat acest computer”.
Solicitarea unei parole de administrator pentru modificarea opțiunilor din meniul de stare Wi-Fi: Selectați orice acțiune de sub „Solicită autorizare din partea administratorului pentru”.