Controlarea pe Mac a accesoriilor pentru Locuință
Puteți controla pe Mac accesoriile HomeKit utilizând aplicația Locuință.
Deschide-mi aplicația Locuință
Controlarea unui accesoriu
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe un accesoriu pentru a-l activa sau dezactiva sau faceți dublu clic pe acesta pentru a afișa mai multe opțiuni. Comenzile disponibile depind de tipul accesoriului. De exemplu, la unele becuri se pot schimba luminozitatea și culorile.
Controlul unui accesoriu cu mai multe funcționalități
Accesoriile cu mai multe funcționalități sunt controlate printr-o singură dală a accesoriului. De exemplu, dacă aveți un ventilator de tavan cu o lumină încorporată, puteți controla viteza ventilatorului și intensitatea luminii folosind aceeași dală. În mod similar, dacă aveți un senzor care detectează umiditatea, temperatura și calitatea aerului, toate funcționalitățile sunt controlate de la o singură dală.
Comenzile disponibile depind de tipul accesoriului.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți dublu clic pe dala aferentă unui accesoriu care are mai multe funcționalități.
Faceți clic pe Accesorii, apoi faceți clic pe una dintre funcționalități pentru a o controla sau vizualiza.
Controlul unui termostat
Puteți controla un termostat mișcând selectorul de la controlerul Ring sau făcând clic pe un mod, cum ar fi Încălzire, Răcire sau Auto.
Controlul unui HomePod
În plus, după ce faceți clic pe dala HomePod-ului pentru a reda sau suspenda muzica, puteți crea un scenariu pentru a controla muzica pe HomePod.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe , apoi faceți clic pe Adăugați un scenariu.
Denumiți scenariul, faceți clic pe Adăugați accesorii, selectați cercul de lângă HomePod, apoi faceți clic pe OK.
Faceți clic pe Audio (sub Multimedia) pentru a alege o opțiune – Suspendați redarea audio, Continuați redarea audio sau Ajustați doar volumul.
Faceți clic pe , apoi faceți clic pe OK.
Adăugarea unui accesoriu la o cameră
Puteți adăuga un accesoriu la o cameră sau îl puteți muta în altă cameră.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe butonul Locuință, apoi faceți dublu clic pe un accesoriu.
Faceți clic pe Cameră, alegeți o cameră din listă (sau creați o cameră nouă), apoi faceți clic pe în colțul din dreapta sus.
Sfat: faceți clic de dreapta (sau Control-clic) pe titlul unui accesoriu pentru a accesa rapid butoanele Afișează comenzile și Configurări.
Redenumirea unui accesoriu
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe butonul Locuință, apoi faceți dublu clic pe un accesoriu.
Ștergeți numele accesoriului, introduceți unul nou, apoi faceți clic pe în colțul din dreapta sus.
Editarea unei camere
În aplicația Locuință de pe Mac, selectați Editați > Editați camera. Puteți schimba numele sau imaginea de fundal a camerei sau puteți elimina camera.
Sfat: puteți personaliza imaginea de fundal trăgând și eliberând o imagine cum ar fi un fișier JPG sau TIFF.
Adăugarea unei camere la o zonă
Puteți grupa camerele pentru a forma o zonă, astfel încât accesoriile din camere similare sunt controlate simultan. De exemplu, ați putea crea o zonă pentru a controla toate camerele de la parterul casei dvs. și puteți denumi zona Parter.
În aplicația Locuință de pe Mac, selectați Editați > Editați camera.
Faceți clic pe Camere în colțul stânga sus al ferestrei, apoi faceți clic pe o cameră.
Faceți clic pe Zonă, faceți clic pe o zonă din listă sau faceți clic pe Creați alta pentru a crea una nouă, apoi faceți clic pe OK.
Pentru a crea o zonă, adăugați două sau mai multe camere.
Pentru a viza această zonă, spuneți‑i lui Siri: “Turn off the downstairs lights.” Mai multe despre Siri.
Nu puteți redenumi o zonă, dar o puteți șterge glisând către stânga cu două degete pe trackpad sau făcând clic pe Ștergeți.
Marcarea unui accesoriu ca favorit
Implicit, primele opt accesorii pe care le adăugați la Locuință sunt afișate automat ca favorite, dar puteți adăuga mai multe accesorii ca favorite.
În aplicația Locuință de pe Mac, alegeți Vizualizare, apoi alegeți încăperea căreia îi este alocat accesoriul.
Faceți dublu clic pe accesoriu, apoi faceți clic pe Includeți în Favorite.
Faceți clic pe în colțul din dreapta sus.
Accesoriul apare ca favorit.
Schimbarea pictogramei unui bec
Puteți schimba pictograma unui bec dar nu puteți schimba pictograma altor accesorii.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe butonul Locuință, apoi faceți dublu clic pe un accesoriu bec.
Faceți clic pe pictograma becului, apoi alegeți o alternativă. Faceți clic pe OK, apoi faceți clic pe în colțul din dreapta sus.
Rearanjarea favoritelor
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe butonul Locuință sau Camere.
Faceți clic și trageți un accesoriu sau un scenariu pentru a-l deplasa.