Modificarea acestei comenzi implică reîncărcarea paginii

Program de înlocuire a adaptorului pentru priză de perete de c.a. Apple

Apple a stabilită că, în foarte puţine cazuri, adaptoarele pentru priză de c.a. de perete Apple cu două ştifturi de contact proiectate pentru a fi utilizate în Europa continentală, Australia, Noua Zeelandă, Coreea, Argentina şi Brazilia se pot rupe, prezentând astfel un risc de electrocutare dacă sunt atinse. Aceste adaptoare de priză de perete au fost livrate între 2003 şi 2015 împreună cu dispozitive Mac şi unele dispozitive iOS şi se regăsesc inclusiv în setul de adaptoare pentru călătorii internaţionale Apple.

Deoarece siguranţa clientului este întotdeauna de maximă prioritate pentru Apple, am decis în mod voluntar să înlocuim gratuit fiecare adaptor de priză de perete afectat cu un adaptor nou, reproiectat. Încurajăm clienţii să înlocuiască orice componentă afectată parcurgând procesul de mai jos

Notă: alte adaptoare pentru priză de perete, inclusiv cele concepute pentru Canada, China, Hong Kong, Japonia, Marea Britanie şi SUA, şi adaptoarele de alimentare USB Apple nu sunt afectate de acest program.

Identificarea adaptorului de priză de perete

Compară adaptorul tău cu cele din imaginile de mai jos. Un adaptor de priză de perete afectat are ori 4 sau 5 caractere ori niciun caracter afişat pe verticală în fanta interioară, în locul în care se ataşează la adaptorul de alimentare Apple. Adaptoarele reproiectate au în fanta respectivă un cod regional format din 3 litere (EUR, KOR, AUS, ARG sau BRA).

Afectat
Detalii adaptor afectat
Reproiectat
Detalii adaptor reproiectat
Tipuri de ştifturi de contact ale adaptorului afectat
Adaptor pentru Europa Adaptor pentru Coreea Adaptor pentru Australia/Argentina Adaptor pentru Brazilia
Ştifturi de contact cilindrice subţiri,
inclinate uşor spre interior
Ştifturi de contact cilindrice groase Lamele plate în unghi Ştifturi de contact cilindrice subţiri
Europa continentală Coreea Australia
Noua Zeelandă
Argentina
Brazilia

Notă: ţările şi regiunile enumerate sunt câteva exemple de locaţii acceptate pentru adaptoarele respective. Adaptoarele pot fi utilizate şi în alte ţări.

Procesul de înlocuire

Înlocuieşte adaptoarele la furnizorul de service autorizat Apple local. Asigură-te că ai la îndemână numărul de serie al dispozitivului tău Mac, iPad, iPhone sau iPod, deoarece procesul de înlocuire presupune verificarea acestuia. Este uşor să găseşti numărul de serie al unui dispozitiv.

Clienţii care au achiziţionat un set de adaptoare pentru călătorii internaţionale Apple trebuie să folosească opţiunea de mai sus pentru a înlocui componentele afectate.

Informații suplimentare

Acest program nu îţi afectează drepturile statutare sau de garanţie.

În cazul în care consideri că ai plătit pentru o înlocuire din cauza acestei probleme, contactează Apple pentru o rambursare.

Află mai multe despre folosirea adaptoarelor, cablurilor şi adaptoarelor de ştecher de alimentare Apple împreună cu produsele Apple.

Informaţii valabile începând cu data de 05.02.2016.