Dacă lipsesc rute GPS din Exerciții sau date din aplicația Sănătate după actualizarea la iOS 14 și watchOS 7

Dacă ai actualizat la iOS 14 și watchOS 7 și lipsesc date din aplicațiile Activitate sau Sănătate, află ce poți face pentru a preveni pierderea datelor pe viitor.

După ce actualizezi la iOS 14.0 și watchOS 7.0, este posibil să observi următoarele:

  • Lipsesc hărți cu rute pentru exerciții din aplicația Fitness pe dispozitivul iPhone pentru exercițiile cu GPS activat anterioare din Apple Watch.
  • Aplicațiile Activitate și Frecvență cardiacă sau alte aplicații pentru monitorizarea sănătății nu sunt lansate sau nu încarcă date pe dispozitivul Apple Watch.
  • Aplicația Fitness sau aplicația Sănătate nu se lansează sau nu încarcă date pe dispozitivul iPhone.
  • Aplicația Sănătate sau aplicația Fitness raportează un spațiu de stocare a datelor neadecvat pe dispozitivul iPhone.
  • Aplicația Activitate raportează un spațiu de stocare a datelor neadecvat pe dispozitivul Apple Watch.
  • Datele privind nivelurile sunetului ambiant sau datele privind nivelurile sunetului din căștile audio din Apple Watch lipsesc în aplicația Sănătate de pe iPhone.
  • Un consum crescut al bateriei pe iPhone sau Apple Watch.

Dacă te confrunți cu două sau mai multe dintre problemele descrise mai sus, urmează pașii de mai jos.

Anulează asocierea dispozitivului tău Apple Watch cu dispozitivul tău iPhone

  1. Deschide aplicația Watch pe iPhone.
  2. Atinge fila Ceasul dvs., apoi atinge Toate ceasurile.
  3. Atinge butonul de informații de lângă ceasul pe care vrei să-l disociezi.
  4. Atinge Disociați Apple Watch-ul.​

Înainte de a șterge tot conținutul și configurările de pe Apple Watch, dispozitivul iPhone creează un backup nou pentru Apple Watch. Poți utiliza backupul pentru a-ți restaura dispozitivul Apple Watch.

Verifică setările iCloud și creează un backup

Înainte de a crea un backup, asigură-te că spațiul de stocare din iCloud este suficient.

  1. Pe iPhone, deschide aplicația Configurări.
  2. Atinge-ți numele, apoi atinge iCloud.
  3. Verifică dacă este activată aplicația Sănătate sau atinge pentru a o activa.
  4. Atinge Backup iCloud.
  5. Verifică dacă este activată opțiunea Backup iCloud sau atinge pentru a o activa.
  6. Atinge Efectuați un backup acum ca să creezi un backup și așteaptă ca acesta să se finalizeze.

Pentru a confirma crearea backupului pentru informațiile despre Sănătate, în aplicația Sănătate, atinge fotografia de profil din partea din dreapta sus. În partea de jos a ecranului, poți verifica data la care s-a efectuat ultimul backup al datelor. Dacă momentul afișat nu este unul recent, așteaptă să se finalizeze backupul și verifică din nou.

Șterge întregul conținut și toate configurările de pe dispozitivul iPhone

  1. Deschide aplicația Configurări.
  2. Atinge General, apoi atinge Resetați.
  3. Atinge Ștergeți conținutul și configurările.

Restaurează conținutul pe iPhone și Apple Watch de la un backup

  1. Pornește dispozitivul iPhone și restaurează-l folosind backupul iCloud.
  2. După restaurare, deschide aplicația Watch pe iPhone.
  3. Atinge Începeți asocierea și așteaptă să se finalizeze procesul.
  4. Atinge Restaurare din backup și alege cel mai recent backup pentru restaurare.
Data publicării: