Utilizarea categoriilor inteligente în Numbers

Organizează-ți datele într-un nou mod, cu ajutorul categoriilor inteligente. De exemplu, dacă ții evidența vânzărilor într-o foaie de calcul, creează o categorie care grupează vânzările pe departament. De asemenea, poți să adaugi subcategorii, să centralizezi datele organizate pe categorii, să creezi diagrame pe baza categoriilor din tabel și multe altele.

Pentru a folosi categoriile inteligente, asigură-te că ai cea mai recentă versiune Numbers pe iPhone, iPad sau Mac. De asemenea, poți folosi categoriile inteligente în Numbers online iCloud.com.

Crearea unei categorii

Un tabel poate avea o categorie principală și până la patru subcategorii. Poți crea categorii pe baza datelor din tabel sau selectând rânduri.

Crearea unei categorii folosind datele existente

Dacă tabelul conține datele pe care dorești să le utilizezi pentru a îți organiza tabelul, poți crea o categorie pe baza coloanelor care conțin datele respective.

  1. Atinge sau fă clic pe tabelul la care dorești să aplici categoriile, atinge , apoi fă clic sau atinge Categorii.
  2. Atinge sau fă clic pe meniul pop-up Adăugare categorie.
  3. Alege o coloane din listă. De exemplu, dacă tabelul conține date referitoare la vânzările pe magazine, poți selecta coloana Departament pentru a organiza datele după departament. Numbers creează automat grupuri de rânduri în funcție de valorile partajate în coloana selectată.
  4. Fă clic pe sau atinge Triunghiul de dezvăluirede lângă denumirea unui grup pentru a restrânge sau extinde rândurile din grupul respectiv.

Foaie de calcul cu date organizate pe categorii

 

Crearea unei categorii din rândurile selectate

Dacă tabelul nu conține datele pe care vrei să le organizezi pe categorii, poți crea manual o categorie. Folosește această metodă atunci când vrei să separi în grupuri o listă simplă de nume.

  1. Selectează rândurile pe care vrei să le grupezi.
  2. Pe iPad sau iPhone, atinge Acțiuni rânduri din meniul pop-up, apoi atinge Creare grup. Pe Mac, selectează Ordonare>Creare grup pentru rândurile selectate. Numbers va muta rândurile selectate într-un nou grup, iar rândurile rămase în tabel sunt mutate într-un alt grup. 
  3. Pentru a redenumi noul grup, selectează celula care conține numele. Pe iPhone sau iPad, atinge de două ori celula pentru a desschide tastatura, introdu un nume, apoi atinge Retur. Pe Mac și iCloud, introdu un nume nou. 

Adăugarea unei subcategorii

Într-un tabel poți adăuga până la patru subcategorii. De exemplu, dacă în prezent tabelul referitor la vânzări este organizat pe departamente, poți adăuga o subcategorie care organizează datele după data vânzării.

  1. Selectează tabelul, fă clic pe sau atinge butonul Ordonare, apoi fă clic pe sau atinge Categorii.
  2. Fă clic pe sau atinge Adăugare categorie, apoi selectează o coloană pentru noua subcategorie pe care vrei să o creezi. După adăugare, poți reorganiza categoriile și subcategoriile.

Foaie de calcul conținând categorie și subcategorie


Editarea categoriilor

Poți schimba ordinea categoriilor în orice moment pentru noi perspective asupra datelor. De exemplu, dacă tabelul înfățișează vânzările lunare pe departamente, poți reorganiza categoriile pentru a vizualiza vânzările din fiecare lună pentru fiecare departament.

  1. Selectează tabelul, fă clic pe sau atinge butonul Ordonare, apoi fă clic pe sau atinge Categorii.
  2. Pe iPad sau iPhone, atinge Editează. Dacă ai un computer Mac, mergi la pasul următor.
  3. Trage    lângă o categorie, în sus sau în jos. Rândurile din tabel se mută pentru a reflecta noua ierarhie.

De asemenea, poți schimba modul în care Numbers grupează rândurile în funcție de dată. De exemplu, într-un tabel care conține o categorie pentru dată, rândurile pot fi grupate în funcție de lună. Pentru a vizualiza tendințele anuale sau trimestriale, poți grupa datele pe an, trimestru, săptămână etc.

  1. Selectează tabelul.
  2. Fă clic pe sau atinge .
  3. Fă clic pe sau atinge meniul pop-up După pentru categoria pe care vrei să o modifici, apoi selectează o opțiune.


Centralizarea datelor

Poți centraliza datele incluse în categoriile din tabel. De exemplu, dacă tabelul cu datele referitoare la vânzări este suborganizat pe departamente, poți calcula subtotaluri pentru vânzările din fiecare departament. 

  1. Fă clic pe sau atinge celula goală din rândul care conține numele grupului și din coloana care conține datele pe care dorești să le centralizezi.
  2. Pe iPad sau iPhone, atinge  Rezumat. Pe Mac sau iCloud, fă clic pe .
  3. Alegerea unei operații matematice. Operația matematică este adăugată automat la toate grupurile din categoria respectivă. Poți afișa rezumate diferite pentru fiecare categorie din fiecare coloană.

iPad cu foaie de calcul Numbers înfățișând adăugarea unei funcții count la un rând rezumat dintr-un tabel organizat pe categorii.


Vizualizarea categoriilor ca diagrame

Poți crea o diagramă pe baza categoriei create pentru tabel. De exemplu, dacă tabelul cu datele referitoare la vânzări este organizat pe departamente și ai adăugat un rezumat care calculează subtotaluri pentru vânzările din fiecare departament, poți crea rapid o diagramă cu datele rezumatului. Selectează celula cu datele rezumatului care dorești să apară în diagramă, fă clic pe sau atinge Diagramă, apoi selectează o diagramă.*

Foaie de calcul afișând rezumatul unei categorii sub forma unei diagrame inelare

* La crearea unei diagrame, asigură-te că datele din rezumat se află într-o coloană de corp, nu într-o coloană de antet.

Data publicării: